În ajun de sâmbăta premergătoare Pogorârii Duhului Sfânt, la pomenirea moşilor şi strămoşilor noştri, părintele prof. Adrian Gabor a fost chemat, printr-o fulgerătoare şi neînţeleasă de noi, oamenii clipă, la o altă rânduială, adormind în Domnul.
Vestea a străbătut, repede, sufletele şi inimile celor ce l-au cunoscut şi s-au bucurat de prezenţa, de lucrarea şi de neliniştea sa în a împlini cât mai multe din cele ce aşteaptă să fie făptuite, atât în perimetrul cunoaşterii teologice, ştiinţifice şi didactice, cât şi în cel spiritual, ca preot, fără a neglija răspunderea sa de soţ şi părinte de copii, în propria familie.
Cunoscându-l de la vârsta primei tinereţi, ca elev la Seminarul Teologic din Buzău, şi observând, atât cât s-a putut, evoluţia sa intelectuală, comportamentul colegial şi fratern în timpul şcolirii seminariale şi universitare, până la obţinerea titlului de doctor în teologie, iar mai apoi în lucrarea profesorală, la Seminarul Teologic „Sf. Ap. Andrei“ din Galaţi şi la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, pot afirma pronunţat, fidelitatea sa pentru dreapta credinţă, pasiunea sa pentru slujirea Bisericii şi curăţia sa sufletească prea adesea inundată de o sinceritate dusă până la izbucnirea uneori vulcanică la exterior, cu ochii înlăcrimaţi numai pentru ordine, transparenţă şi demnitate creştină şi umană.
Uneori critic şi neînţeles, aşa cum poate nici dânsul nu a putut adesea înţelege multe aspecte ale vieţii noastre de zi cu zi, s-a consumat, s-a zbătut şi a încercat, din răsputeri, să înmulţească binele şi să-i ajute pe semeni intervenind, de câte ori a putut şi a fost chemat, în ajutorul celor de aproape şi de departe.
În spatele unei atitudini temătoare, doar în aparenţă, a păstrat multă iubire şi bunătate plină de sinceritate, din care s-au împărtăşit tineri studenţi, masteranzi, doctoranzi, şi în parohie mulţi credincioşi. S-a luptat şi a reuşit să ctitorească, în satul natal, o biserică, de unde vor „zbura“ mereu rugăciuni pentru nemurirea numelui copilului şi adolescentului luptător, asemenea înaintaşilor săi din ograda Vrâncioaei de la Voloşcani.
Cu nespusă străpungere de inimă pentru a fi pierdut aici, pe pământ, în Biserica şi în şcoala românească de Teologie un creştin curat şi sincer, un preot foarte sensibil şi un dascăl demn, competent şi extrem de dinamic, dar mai presus de toate un fiu bun sufletesc, îmi plec fruntea în faţa catafalcului său şi îmi ridic ochii înlăcrimaţi către Milostivul şi Bunul Părinte ceresc, pe Care Îl rog să-l primească cu bunătate şi cu iertare, în ceata aleşilor Săi.
Cu multă încredere, în continuarea virtuţilor sale şi a bunătăţii sale şi în continuare, transmit, împreună cu toţi ucenicii săi, preoţi ori studenţi şi masteranzi din Arhiepiscopia Dunării de Jos, sincere condoleanţe doamnei preotese, copiilor, părinţilor şi întregii familii îndoliate.
Părintele Adrian „n-a murit, ci doarme“, se odihneşte de atâta neodihnă şi prea multă alergare pentru binele multora! Din binele presărat cu atâta jertfelnicie să îndreptăm şi noi, cei rămaşi, ceea ce vom reuşi, celor dragi din familie, aşa cum a făcut el.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!
† Casian,
Arhiepiscopul Dunării de Jos
FacebookContact