Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În data de 2 iunie a.c., în Arhiepiscopia Dunării de Jos a avut loc conferinţa pastoral-misionară corespunzătoare primului semestru al acestui an.

Întrunirea a debutat în Capela Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoţi din protopopiatele Galaţi, Târgu Bujor şi Covurlui, participante la conferinţă, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de către elevii din anul terminal de la Seminarul gălăţean.

Gazda lucrărilor şi dezbaterilor propriu-zise care, anul acesta, au fost aşezate sub genericul „2021 – Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României“ a fost Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard“ din Galaţi.

În deschiderea evenimentului, Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian a transmis un cuvânt de binecuvânatre şi a vorbit celor prezenţi despre problemele întâmpinate în pandemie, dar şi despre modalităţile înţelepte prin care Biserica, prin slujitorii şi credincioşii ei, a ştiut să gestioneze toate provocările şi greutăţile acestei dificile perioade.

Totodată, chiriarhul a sintetizat principalele aspecte misionare rezultate în urma programelor desfăşurate în Arhiepiscopia Dunării de Jos în perioada de pandemie.

În continuare, şapte preoţi desemnaţi din cele trei protopopiate au susţinut prelegerile special pregătite despre fenomenul migraţiei românilor şi despre grija pastorală faţă de cei plecaţi în străinătate şi faţă de cei rămaşi acasă, identificându-se şi propunându-se cu acest prilej o serie de proiecte, programe şi metode pastoral-misionare pentru familiile românilor migranţi.

De asemenea, preoţii au adus marturii despre implicarea activă în cultivarea, păstrarea şi dinamizarea parteneriatelor cu parohiile româneşti din străinătate.

În cea de a doua parte a întrunirii, prin intermediul unei platforme de comunicare online, doi preoţi protoierei din Italia, originari din Eparhia Dunării de Jos, au fost invitaţi speciali ai conferinţei pentru a le vorbi preoţilor prezenţi despre misiunea preoţească din diaspora.

În prelegerile susţinute, preotul Pompiliu Nacu de la Parohia Monza-Milano Nord şi preotul Costică Totolici de la parohia Modena din Italia, au vorbit despre frumuseţea, numeroasle provocări şi jerfelnicia slujirii preoţeşti în diaspora, dar şi despre bucuria de a fi împreună cu românii noştri stabiliţi pe meleaguri străine şi numeroasele realizări ale acestora în comunităţile pe care le păstoresc.

Cei doi preoţi au mulţumit celor care au contribuit la formarea lor ca slujitori, întrucât prin ceea ce au învăţat în România au reuşit să-şi formeze un bagaj cultural important pentru a putea face faţă cu succes în misiunea încredinţată în străinătate.

În cadrul manifestării, ierarhul Dunării de Jos a prezentat volumul „Tradiţia rediviva. Satul românesc între spiritualitate şi modernitate“ al preotului Pompiliu Nacu, apărută la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, în care sunt prezentate şi analizate o largă varietate de teme  despre satul tradiţional românesc ca păstrător al credinţei străbune şi promotor al identităţii, tradiţiilor, portului şi valorilor naţionale.

Ultima parte a conferinței a fost rezervată dezbaterilor, în cadrul cărora au fost semnalate și analizate o serie de aspecte practice întâlnite în slujirea şi activitatea preoţească cu referire la temele sinodale ale anului 2021.

Protoieriile participnate au primit din partea Inaltpreasfinţiei Sale câteva exemplare ale volumului lansat astăzi.

Înaltpreasfinţia Sa, a încheiat lucrările conferinţei mulţumind atât invitaţilor speciali din Italia, cât şi preoţilor din cele trei protopopiate ale eparhiei pentru deosebita slujire liturgică şi întâlnirea din spaţiul cultural al Teatrului „Nae Leonard“.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook