Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos şi-a deschis şi anul acesta porţile pentru publicul gălăţean şi nu numai, pentru cea de-a cincea ediţie a evenimentului cultural naţional şi internaţional, Noaptea Europeană a Muzeelor.

Prezent la eveniment, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a apreciat mulțimea tinerilor, a familiilor cu copii purtați în brațe şi, în general, a credincioşilor de toate vârstele care, în noaptea muzeelor, şi-au manifestat dorința de a cunoaște mai mult şi mai bine realităţile istorice, mărturiile culturale şi profunzimile spirituale ale Dunării de Jos.

Între vizitatori s-au numărat și mai mulți tineri africani din Congo, Camerun și Coasta de Fildeș, aflați în Galați la studii universitate și post universitate.

În acest an, Muzeul eparhial a oferit publicului iubitor de cultură pe lângă expoziţia permanentă aflată în spaţiul muzeului, alte trei expoziţii temporare în diverse locaţii din municipiul Galaţi.

Atât curtea, cât și interiorul Muzeului au devenit realmente, pentru câteva ore, spaţiile cultural-artistice, în care, pe lângă exponatele de excepție adăpostite de această instituție,au fost prezentate mai multe ateliere meşteşugăreşti tradiţionale, iar grupuri de copii şi formaţii muzicale din Galaţi au concertat până târziu în noapte.

Seara culturală a fost deschisă de o Şezătoare în cadrul căreia vizitatorii au putut vedea un atelier de cusut și un atelier de olărit, precum și două momente artistice de cântece și dansuri tradiționale românești susținute cu măiestrie de Ansamblurile „Glasul Odăieșilor“ și „Doina Covurluiului“, ambele organizate în parteneriat cu Centrul Cultural „Dunărea de Jos” din Galați.

O notă aparte de rafinament muzical a fost adusă de elevii din cadrul Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin“ din Galaţi, care au interpretat la pian şi vioară câteva piese din repertoriul clasic şi romantic - românesc.

Momentele artistice au continuat cu un Concert vocal-instrumental susținut de formația gălăţeană „Kalofonis“, în care muzica veche a produs bucurie și bună dispoziție.

La finalul circuitului muzeal, în capela Muzeului, care, deseori s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulţimea oaspeţilor, vizitatorii s-au închinat şi au sărutat moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, mulți dintre aceștia fiind binecuvântaţi chiar de chiriarhul Dunării de Jos.

Totodată, în Noaptea Muzeelor, vizitatorii au avut prilejul de a admira în Sala „Sergiu Dumitresc“ a Muzeului eparhial şi expoziţia temporară „Amintiri din copilărie. Jocuri și jucării pentru copii: 1930 – 1980“, organizată în colaborare cu Asociația Muzeul Jucăriilor din București.

Tot în această seară, în „Sala paşilor pierduţi“ din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“, gălăţenii au putut vizita şi expoziţia temporară „Re: Resonance - Artă picturală japoneză“, realizată în colaborare cu artistul Roland Pangrati şi Eugen Dan Drăgoi, dirijor de orchestră și compozitor.

La cea de-a treia expoziție temporară intitulată „Ouă încondeiate - de la simbolistică la meșteșug“, organizată de Muzeul eparhial și găzduită în foaierul Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard“ din Galaţi, vizitatorii au putut admira și înțelege simbolistica și tehnica de realizare a mai multor categorii de ouă, între care a ouălor roșii, încondeiate, închistrite și cu mărgele. Expoziția se doreşte a fi nu numai o incursiune în tradițiile din perioada Pascală a românilor, ci şi o readucere în actualitate a unui meșteșug ce datează de sute de ani

La final, cei 50 de tineri voluntari de la ASCOR și de la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ap. Andrei“ din Galați care au sprijinit desfășurarea în condiții optime a acestei manifestări culturale de amploare au fost felicitați și au primit diplome din partea organizatorilor.

În noaptea dedicată culturii, peste 6500 de persoane au trecut pragul Muzeului eparhial.

***

Inaugurat în anul 2014, în cadrul manifestărilor spirituale dedicate Sfântului Apostol Andrei, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos prezintă o colecţie de peste 1.000 de exponate din domeniile istoriei, culturii, învăţământului şi spiritualităţii creştin ortodoxe din arealul Dunării de Jos.

Adevărate comori de patrimoniu, icoanele, cărţile vechi, veşmintele liturgice, obiectele de cult ortodox, costumele populare şi obiectele din ceramică prezintă povestea devenirii noastre ca neam şi continuitatea acestei spiritualităţi până în zilele noastre.

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook