Mănăstirea şi Aşezământul social-filantropic „Sf. Vasile cel Mare“ sunt situate în aceeaşi locaţie, în municipiul Galaţi, la intersecţia dintre strada Basarabiei şi str. Poşta Veche, în centrul vechi al oraşului, pe locul fostului Parc central. Clădirea este una reprezentativă a Eparhiei Dunării de Jos.
Istoric
Iniţiatorul acestui aşezământ, deopotrivă monahal şi filantropic, este Episcopul Cozma Petrovici al Dunării de Jos, care, la 12 februarie 1925, înfiinţează un comitet eparhial ce urma să se ocupe de realizarea „în oraşul Galaţi a două internate pentru copiii de români săraci şi silitori la învăţătură, unde să li se dea întreţinerea trebuitoare şi buna creştere religioasă şi românească“.
După obţinerea, în anul 1936, a terenului necesar, clădirea a fost ridicată în anii 1938-1940, însă datorită războiului a fost utilizată, în anul 1941, drept sediu al Prefecturii Judeţului Covurlui, apoi ca spital de campanie, fiind astfel ferită de bombardamente. De la sfârşitul războiului până la moartea Episcopului Cozma, în anul 1947, internatul a fost ocupat de trupele sovietice. Inaugurat, prin străduinţa Episcopului locotenent dr. Antim Nica, la 8 martie 1948, aşezământul găzduia 5 monahii şi 60 de fete orfane, mănăstirea şi internatul de fete funcţionând, însă, pentru puţină vreme, clădirea fiind preluată de autorităţile comuniste, în 1950.
În anul 1998, odată cu retrocedarea imobilului, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos a iniţiat un amplu proces de restaurare a clădirii aşezământului, finalizat prin redeschiderea acestuia, la 12 octombrie 2000, în prezenţa celor mai importante personalităţi ecleziale şi civile, după cum aminteşte, printre altele, documentul de sfinţire: „După o lucrare grea, costisitoare şi de lungă durată, susţinută cu multă însufleţire de inimoşii ctitori locali galăţeni şi de unele asociaţii şi instituţii filantropice, din ţară şi din străinătate, clădirea Orfelinatului „Sf Vasile cel Mare“ a fost inaugurată astăzi, 12 octombrie A.D. 2000, în prezenţa Sanctităţii Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolutui, a Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a ierarhilor tronului ecumenic şi din ţară, a autorităţilor centrale şi locale, civile şi militare, a ctitorilor şi donatorilor, a clerului eparhial şi a celor ce îşi recapătă demnitatea de copii iubiţi de Dumnezeu ca Tată şi de Biserica-mamă, prin eforturile celor ce vor lucra necontenit în casa aceasta. În anul 2000 al Întrupării Sale, Mântuitorul Hristos, apărătorul orfanilor şi Sfântul Vasile cel Mare, întemeietorul primelor locaşuri filantropice, să ne ajute să înţelegem valoarea faptei dezinteresate pentru slujirea semenului în necaz, în durere şi în lipsă şi să ne binecuvânteze“.
Date despre vechea capelă existentă în acest aşezământ nu s-au păstrat. După reînfiinţarea mănăstirii, noua capelă a fost reamenajată şi pictată, fiind sfinţită la 13 octombrie 2008. Pisania aşezată deasupra intrării consemnează: „Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului si cu săvârşirea Sfântului Duh s-a întemeiat capela „Sf. Ier. Vasile cel Mare“ în Orfelinatul Eparhial de Fete din iniţiativa şi cu purtarea de grijă a Preasfinţitului Episcop Dr. Casian Crăciun al Dunării de Jos în anul scurgător de la Naşterea Domnului 2000. La desăvârşirea acestei lucrări au contribuit fam. Costel şi Viorica Miron. Pictura a fost executată de pictorul Ciprian Buzuloi, iar vitraliile de pictor Gigi Hriscu şi Ichim Dan. Înzestrată de Preasfinţitul Episcop Casian cu toate cele trebuitoare slujirii, capela a fost sfinţită în 13 octombrie 2008“.
În prezent, mănăstirea are un număr de 7 monahii, iar în aşezământ sunt ocrotite 25 de fete defavorizate social, care beneficiază în permanenţă de asistenţă religioasă, educaţională, socială şi sanitară, activităţile specifice fiind realizate prin conlucrarea dintre cele două instituţii cu hramul „Sf. Vasile cel Mare“.
Descriere
Capela mănăstirii şi a aşezământului este situată la parterul clădirii, având o suprafaţă de aproximativ 30 mp. Pictura este realizată în stil bizantin, tehnica fresco, iar tâmpla este confecţionată din lemn de stejar frumos sculptat.
Bibliografie
Gelu Aron, Istoria frământată a unui aşezământ filantropic: Internatul de fete al Episcopiei Dunării de Jos (I), în „Călăuza ortodoxă“, nr. 116 - 117, iunie-iulie 1998, p. 16.
Ibidem, (II), rev. „Călăuza ortodoxă“, nr. 118-119, august-septembrie 1998, p. 17.
Protod. Gelu Aron, Repere ale activităţii filantropice în istoria Episcopiei Dunării de Jos, în „Credinţă, istorie şi cultură la Dunărea de Jos“, Ed. Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2005, p. 505-525.
FacebookContact