Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În „Anul omagial al Sfintelor Icoane, al iconarilor şi pictorilor bisericeşti, şi anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română“, ziua de 9 martie are o semnificație deosebită. Astfel, sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia, este declarată prin Legea 247 din 15. 12. 2011 „Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din perioada 1944-1989“.

Potrivit comunicatului Cancelariei Sfintei Patriarhii către Eparhii, în data de 9 martie, se vor săvârşi slujbe de pomenire a luptătorilor decedaţi în temniţele regimului comunist în toate bisericile şi mănăstirile, potrivit rânduielii liturgice aprobate de Sf. Sinod.

În Arhiepiscopia Dunării de Jos, sunt prevăzute următoarele manifestări liturgice, spiritual culturale şi sociale:

1. Se va sfinţi de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, biserica memorial cu hramurile „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ şi „Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia“, din municipiul Galaţi, ridicată la iniţiativa şi cu contribuţia Asociaţiei Foștilor Deţinuţi Politici Anticomuniști din Galaţi (A.F.D.P.A), din str. Dr. Răutu, din cartierul Micro 16.

2. Elevii şi profesorii, în special de la orele de religie şi istorie, vor vizita expoziţia comemorativă permanentă a mărturisitorilor şi martirilor clerici şi mireni, din cadrul Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii de la Dunărea de Jos.

3. La Penitenciarele din Galaţi şi Brăila vor avea loc ceremonii liturgice şi cultural-sociale pentru cinstirea martirilor şi luptătorilor din lagărele şi închisorile comuniste.

 

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook