Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Domnul Hristos slujeşte în momente de încercare,

împreună cu păstorii de suflete, de pe Altarul Său

pe „altarele“ fraţilor noştri încercaţi de epidemie!

Bucuriile reale sunt discrete şi locul lor este în mintea coborâtă în inimă, iar iubirea curată este medicament ceresc, ea este Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos! El purifică, El „arde spinii patimilor şi materia păcatului”, El este Lumina după care ne orientăm pentru iertarea sinceră şi necondiţionată a adversarului, căci unul singur ne este potrivnic, demonul care ne vrea supăraţi, singuri, vulnerabili, dezbinaţi.

Toţi oamenii sunt făptura lui Dumnezeu! De aceea, iertarea divină se aplică în exerciţiul concret al iubirii celor pe care nu-i agreăm. Atunci când îi iertăm pe semeni, îi iubim! Cel ce iartă primeşte, sufleteşte şi efectiv, uman, mai mult decât cel iertat!

O astfel de mărturie a iubirii, manifestate prin gânduri generoase, curate şi devenite încurajări de la distanţă fizică, pe calea spirituală, mijlocită, iată, chiar şi de comunicarea virtuală, ne demonstrează marele adevăr: cu toţii, în încercări, suntem capabili să ne întâlnim creştineşte, în iubirea pentru cei mai trişti şi mai încercaţi, deoarece în ei trăieşte Iisus Hristos!

De aceea, toţi cei care ne primesc în „cămara Mântuitorului“, care este inima bună a fiecăruia dintre noi, sunt ca nişte „icoane” luminoase în momentele triste pe care le traversăm.

Iubiţi fraţi şi surori,

Aţi făcut din gândurile voastre bune „biserici“ tainice în suflete, în inimi, în trupuri, în mâinile deschise spre ajutorarea aproapelui. Aşa suntem, realmente, Biserică vie!

Uniţi în faţa Altarului lui Hristos, din sfintele biserici, încălziţi de dogoarea rugăciunilor sfinţilor slujitori şi ale evlavioşilor creştini ne îndreptăm, cuviincios, spre „altarul fratelui“, aşa cum ne-a învaţat Sf. Ioan Gură de Aur, încă din secolul IV. Dar să nu uităm că Domnul Hristos oficiază „Liturghia“ bunătăţii pe altarele inimilor noastre de 2000 de ani!

Așa cum putem, să-L urmăm, cu credinţă tare în marele Său dar: în unitatea credinţei şi-n solidaritate, care nu exclude pe nimeni. Însă, mai presus de orice program, efort şi semne ale solidarităţii în această epidemie, să nu uităm că fiecare om este un mare dar: copiii, părinţii, bunicii, străinii şi, mai cu seamă, doctorii sufletelor noastre - preoţii şi ai trupurilor – medicii, împreună cu toţi cei ce răspund social şi legal, local şi naţional, de binele nostru comunitar!

Îndrumări către slujitorii sfințiți și credincioșii

din Arhiepiscopia Dunării de Jos, în timp de epidemie

 În vederea aplicării Îndrumărilor transmise către Eparhii de Cancelaria Sfântului Sinod, precizăm următoarele:

1.Slujitorii şi credincioşii sunt părinteşte îndemnaţi ca în aceste zile de încercare să intensifice rugăciunea personală, împreună cu ceilalţi membri ai familiei lor, înălţând un gând către Dumnezeu pentru sănătatea şi ajutorul cadrelor medicale aflate în faţa unor provocări majore.

Totodată, slujitorii  sunt rugaţi să ia măsurile necesare pentru protejarea propriei sănătăţi şi a familiilor lor, îndemnând totodată pe credincioşi să respecte normele de igienă prevăzute de autorităţile în domeniu.

2. Potrivit aceloraşi dispoziţii, Sfânta Liturghie se va săvârşi în aer liber, lângă Sfântul Lăcaş (în altarul de vară, acolo unde există, în faţa bisericii sau în partea de miazăzi), respectându-se numărul de participanţi (max. 100) şi distanţa de protecţie între credincioşi. Având în vedere condiţiile meteo anunţate pentru finalul acestei săptămâni, recomandăm ca stihirile de la slujba Utreniei, precum şi pericopele Apostolului şi Sfintei Evanghelii din cadrul Liturghiei să fie citite.

3. Bisericile vor rămâne deschise zilnic pentru rugăciune individuală şi Taina Spovedaniei, păstrându-se distanţa între persoane conform normelor legale în vigoare. Credincioşii veniţi pentru a se spovedi vor aştepta în afara sfântului lăcaş.

4. Pentru Taina Botezului, cu excepţia cazurilor urgente, recomandăm reprogramarea acestora după Sfintele Paşti.

5. Înmormântările se vor oficia în aer liber, cu participarea doar a rudelor apropiate. Ofrandele de la slujba de pomenire vor fi ambalate şi distribuite în condiţii de strictă igienă.

6. În cazul deplasării la domiciliul credincioşilor bolnavi şi neputincioşi pentru Taina Spovedaniei şi Taina Împărtăşirii, fiecare preot se va asigura că s-au luat toate măsurile de protecţie pentru sine şi persoana asistată.

7. Pe lângă aceste recomandări, adresăm îndemnul de a ne uni sufleteşte, în fiecare zi, din locurile în care ne aflăm, la rugăciunea de seară (ora 22.00), rostind Troparele de umilinţă şi Psalmul 50.

În ajunul sărbătorii Buneivestiri, vom construi împreună un „pod“ al speranţei şi frăţietăţii, cercetându-ne cugetul, spovedindu-ne şi, aşa cum precizează porunca a 6-a bisericească, ţinând post mai aspru, după putinţa fiecăruia, pentru a primi mila lui Dumnezeu, spre însănătoşirea tuturor celor bolnavi din spitale şi din casele lor, din apropiere şi din depărtare.

8. Prin parteneriatul încheiat de Arhiepiscopia Dunării de Jos cu Prefecturile Judeţelor Galaţi şi Brăila, s-a constituit Comitetul de sprijin comunitar format din studenţi voluntari de la secţia de Asistenţă socială a Departamentului de Teologie - Galaţi, care vor veni în întâmpinarea nevoilor persoanelor vârstnice sau aflate în stare de vulnerabilitate. Persoanele în cauză pot apela numărul de telefon 0236.415065, de luni până vineri,  între orele 8.00-16.00.

Continuă Programul de ajutorare a familiilor numeroase şi a persoanelor nevoiaşe, prin care parohiile din întreaga Eparhie vor oferi 2200 de pachete cu produse de igienă personală şi de curăţenie, în valoare totală de 150.000 lei.

9. Ppcc preoţi şi membrii comitetelor parohiale sunt rugaţi să sprijine în continuare credincioşii aflaţi în carantină, în auto-izolare la domiciliu, precum şi bătrânii fără rude sau cu copiii plecaţi în străinătate, încurajându-i şi oferindu-le, totodată, speranţă şi încredere!

Dumnezeu să ne ocrotească, iar prin mila şi ajutorul Său, epidemia să fie biruită!

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook