Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Cooperarea armonioasă între slujitorii Sfintelor Altare şi cadrele medicale pentru binele pacienţilor a continuat în Arhiepiscopia Dunării de Jos şi astăzi, 22 martie, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgenţă „Sf. Ap. Andrei“ din municipiul Galaţi.

Ierarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, împreună cu preoţi din slujirea socială a Bisericii au adus şi de această dată alinare, încurajare şi rugăciuni pentru bolnavii internaţi în cel mai mare spital din judeţul Galaţi, dar şi recunoştinţă şi mulţumiri cadrelor medicale pentru efortul şi dedicarea cu care îşi îndeplinesc misiunea.

Cu acest prilej, a fost adusă spre închinare racla ce adăposteşte părticele din moaştele a patru sfinţi tămăduitori, aflată în patrimoniul sacru al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

După ce ieri, bolnavii care au dorit au fost spovediţi de preotul de la capela acestei unităţi medicale, astăzi, de la primele ore ale dimineţii, toţi cei spovediţi pe patul spitalului au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

Programul a continuat în cadrul Secţiei Chirurgie II cu săvârşirea Tainei Sfântului Maslu şi a Aghesmei mici de către un sobor de preoţi de caritate din Galaţi, sub protia ierarhului locului.

La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi din conducerea spitalului, cadre medicale, personal administrativ, bolnavi, preoţi din administraţia eparhială şi preoţii capelani din spitalele gălăţene.

În acest cadru au fost pomeniţi şi toţi cei care şi-au dedicat viaţa slujrii aproapelui prin actul medical, adormiţi întru Domnul.

În cuvântul adresat celor prezenţi, ierarhul locului a vorbit despre medicamentul şi modalitatea de întâlnire cu Domnul nostru Iisus Hristos, cu Maica Sa Preacurată şi cu toţi Sfinţii prin iubirea pe care trebuie să o manifestăm faţă de toţi semenii noştri.

Părintele arhiepiscop a făcut o analogie între ploaia care se coboară din cer şi udă pământul uscat şi harul lui Dumnezeu care se pogoară, prin lacrima pocăinţei, şi înmoaie sufletele noastre îmbogăţind întreaga noastră viaţă cu bucurie, lumină, pace şi multă speranţă.

La final, după convorbirea duhovnicească cu personalul medical, preoţii purtând pe braţe racla cu sfintele moaşte i-au vizitat pe bolnavii din spital, aducându-le alinare în suferinţă, ungându-i cu untdelemn sfinţit şi oferindu-le cărţi de rugăciune şi iconiţe cu sfinţi vindecători.

În acest context, Arhiepiscopia Dunării de Jos a oferit gratuit toate draperiile pentru ferestrele din cadrul Secţiei Chirurgie II.

Pr. Rareş Bucur

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook