Duminică, 14 noiembrie a.c., Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a săvârşit slujba de sfinţire a bisericii cu hramul „Sfânta Treime”, din parohia Bărăganu, fosta localitate Cioara-Doiceşti, protopopiatul Însurăţei, judeţul Brăila. Cu acest prilej, lăcaşul de cult înnoit şi resfinţit a primit încă un sfânt ocrotitor, pe Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului.
Sfinţirea sfântului locaş a fost urmată de săvârşirea Sfintei Liturghii, oficiată pe un podium special amenajat lângă sfântul lăcaş, şi care a fost prezidată de chiriarhul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte membrii ai Permanenţei Consiliului Eparhial şi slujitori de la parohiile învecinate.
La acest moment deosebit din viaţa parohiei brăilene, au participat, pe lângă reprezentanţi ai autorităţii locale, numeroşi credincioşi din parohie şi din judeţele Galaţi şi Brăila, precum şi tineri şi copii participanţi la programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor” din parohiile Bărăganu, Viziru şi Radu Vodă.
Izvoarele scrise atestă existenţa acestei aşezări încă din secolul al XVII-lea, în timpul domniei lui Radu Mihnea al Ţării Româneşti (1611-1616). Vechiul nume - Cioara-Doiceşti - provenea de la familia Doicescu, proprietara moşiei pe care s-a aşezat satul. Abia în anul 1965, localitatea va lua denumirea de Bărăganu.
Biserica parohială a fost construită între anii 1852-1856, de către pitarul Costache Fre şi soţia sa Manda Fre, fiică a lui Dinu Doicescu, proprietarul moşiei Doiceşti. De asemenea, tot atunci se zideşte şi o clopotniţă, dotată cu patru încăperi, care erau folosite drept săli de clasă pentru copiii parohiei.
Odată cu venirea Primului Război Mondial, sfântul locaş este transformat în spital, iar pictura şi catapeteasma au fost distruse. La iniţiativa părintelui Nicolae Radovici, biserica este pictată de către I. Martirovici între anii 1920-1922. Ulterior, în anul 1931, a fost construită şi tinda sfântului locaş, prin strădania şi efortul familiei Teodor Dimache.
Vremurile vitrege au făcut ca biserica să necesite o nouă restaurare a picturii în anul 1976, de către pictorul Andrei Vlăduţ şi între anii 1984-1985 de către pictoriţa Maria Magdalena Popescu Chelsoi.
Începând cu data de 20 august 2005, sub păstorirea pc pr paroh Valentin Rădoi (2001-2009), exteriorul sfântului locaş este consolidat, iar interiorul bisericii este înfrumuseţat şi dotat cu cele necesare slujirii.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a îndemnat la sfinţire, curăţire şi rugăciune, după modelul Sfântului Ierarh Grigorie Palama, cu o zi mai înainte de începutul postului Naşterii Domnului.
La sfârşitul slujbei, atât pc. pr. paroh Dorin Chirilov, cât şi fostului preot paroh Valentin Rădoi, le-au fost acordate rangul bisericesc de sachelar.
Tot în această zi, Şcoala gimnazială nr. 1 din localitate a fost sfinţită, primind, de asemenea, hramul Sfântului Grigorie Palama. Ierarhul Dunării de Jos a săvârşit slujba de sfinţire a apei, după care a binecuvântat sălile de clasă şi icoanele ce se vor aşeza pe pereţii acestora, iar, la final a oferit, pentru biblioteca instituţiei, volume de studii şi cărţi de rugăciune, apărute la editura partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
FacebookContact