Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În duminica a 24-a după Rusalii și în ziua de cinstire a Soborului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați.

La slujbă au fost prezenţi numeroşi credincioşi din municipiu, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de slujitorii acestui sfânt locaş.

În cadrul slujbei, cucernicul diacon Marius Cătălin Dogărescu a primit darul preoției pe seama Bisericii cu hramul „Sfântul M. Mc. Gheorghe“ din localitatea Grădiştea, Protopopiatul Făurei, judeţul Brăila.

În cuvântul de învățătură, chiriarhul Dunării de Josa tâlcuit pericopa evanghelică de la Sfântul Luca, capitolul 8, versetele de la 41 la 56, în care ni se prezintă două minuni săvârşite de Domnul nostru Iisus Hristos: vindecarea femeii bolnave de doisprezece ani şi învierea fiicei lui Iair.

Întrucât în fiecare an, la data de 8 noiembrie, în Biserica Ortodoxă îi cinstimpe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, împreună cu soborul tuturor puterilor cereşti, iar în Eparhia Dunării de Jos multe locaşuri de cult îi au ca ocrotitori spirituali, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a vorbit celor prezenţi despre rolul şi lucrarea sfinţilor îngeri în istoria mântuirii neamului omenesc, subliniind ajutorul oferit oamenilor de către cei mai cunoscuţi dintre îngeri şi cei mai des invocaţi în Sfânta Scriptură, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.

„Soborul Sfinţilor mai mari peste cetele îngerilor, Mihail şi Gavriil, mai întâi de toate, ne arată iubirea nesfârşită a lui Dumnezeu care uneşte neîncetat Liturghia nesfârşită în faţa tronului Sfintei Treimi, unde sunt mii de arhangheli, zeci de mii de îngeri, heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi care împreună cu noi la Sfânta Liturghie cântă: «Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de mărirea Ta». Îngerii Domnului în lumină ne aduc,mai întâi de toate, asistenţa, ajutorul şi prezenţa lui Dumnezeu, şi apoi sfinţenie, putere în rugăciune şi unire din liturghia de pe pământ cu liturghia cea cerească,de la naştere în toate momentele vieţii pământeşti, ei fiind şi cei care ne trec pragul vieţii celei veşnice“, a spus ierarhul Dunării de Jos.

De asemenea,Părintele Arhiepiscop a transmis cu acest prilej şi un mesaj de apreciere pentru implicarea şi jertfelnicia slujitorilor sfintelor altare, care, în zilele premergătoare cinstirii ocrotitorilor spirituali ai bisericilor unde aceştia slujesc au săvârşit fapte de milostenie faţă de familiile cu mulţi copii şi alţi semeni nevoiaşi din eparhia noastră, făcând mai uşoară şi  perioada dificilă de pandemie prin care trecem.

La momentul cuvenit, copiii prezenţi la slujbă au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

La finalul slujbei, toţi credincioşii au fost binecuvântaţi de chiriarhul Dunării de Jos.

Pr. Rareș Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook