Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Evenimentele organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos cu prilejul sărbătorii Sfântului Andrei, primului apostol al lui Hristos, ocrotitorul spiritual al României şi, de 29 de ani ocrotitor al Galaţiului, au culminat astăzi, 30 noiembrie, în ziua de cinstire a apostolului.

De asemenea, anul acesta se împlinesc şi 25 de ani de când moaştele Sfântului Apostol Andrei au fost aduse pentru prima dată în oraşul de la Dunăre, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

În debutul Sfintei Liturghii, ierarhii prezenţi la sărbătoarea andreiană de la Galaţi s-au închinat la moaştele Sfântului Apostol Andrei,Sfântului Ioan Casian, Sf. M. Mc. Pantelimon, Sf. Ierarh Nectarie, Sf. Ierarh Luca al Crimeii şi Sf. Cuv. Mc.  Efrem cel Nou, aşezate spre închinare în baldachinul special amenajat în apropierea Catedralei Arhiepiscopale.

Sfânta Liturghie a fost săvârşită astăzi în Catedrala arhiepiscopală din Galaţi de un sobor de arhierei, ieromonahi, preoţi şi diaconi, din care au făcut parte ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud,PS Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor şi PS Visarion, Episcopul Tulcii.

La slujbă au participat profesori, oameni de cultură, autorităţi locale şi judeţene, precum şi numeroşi credincioşi.

Cuvântul de învăţătură, a fost rostit de Preasfinţitul PărinteVisarion. Ierarhul tulcean a vorbit despre lucrarea de vestire a Evangheliei înfăptuită de Sfântul Andrei pe teritoriul ţării noastre şi dovezile care certifică credinţa apostolică ortodoxă a neamului românesc.

Întrucât astăzi este pomenit în calendarul ortodox şi Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Preasfinţitul Visarion a evidenţiat aspecte definitorii din viaţa cărturărească a acestui iscusit predicator şi mitropolit transilvănean misionar.

În continuare, mai mulţi copii şi credincioşi prezenţi la slujbă au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

La finalul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a vorbit celor prezenţi despre lucrarea vindecătoare pe care Domnul Hristos o aduce în lume prin preot şi medic, evidenţiind ajutorul pe care îl primim de la Dumnezeu prin mijlocirea sfinţilor, precum şi necesitatea rugăciunii în viaţa fiecărui creştin, care, aşa cum  a spus ierarhul este „ozon din plămânul veşniciei“.

Totodată, Înaltpreasfinţia Sa a amintit celor prezenţi că Sfântul Apostol Andrei este ocrotitorul spiritual a numeroase locaşuri de cult din ţara noastră, între care se numără şi Catedrala Mântuirii Neamului, iar prin aceste biserici sunt săvârşite multe fapte bune, una dintre acestea fiind şi mobilizarea tinerilor pentru donarea de sânge în perioada dificilă de pandemie prin care trecem.

Despre Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, Părintele Arhiepiscop Casian a arătat că acest mare ierarh al bisericii noastre a lăsat la sfârşitul păstoririi sale peste 800 de școli româneşti în Arhiepiscopia Sibiului, iar pentru studenții teologi și preoți a tipărit un număr însemnat de manuale didactice, lucrate chiar de el însuși sau de profesorii Institutului.

După cuvântul Înaltpreasfinţitului Părinte Casian a urmat festivitatea de acordare a unor distincţii eparhiale.

Pentru credinţa puternică, eroismul purtării crucii în timp de boală grea şi iubirea manifestată mai presus de orice suferinţă, izvor de speranţă în Biserică şi în societate, ierarhul Dunării de Jos a oferit „Vrednicia andreiană“ tânărului gălăţean Maricel Silviu Ionaşcu.

Acest tânăr de 22 de ani,diagnosticat cu o formă de cancer extrem de rară şi galopantă, a reuşit să ajungă cu sprijinul Arhiepiscopiei Dunării de Jos la o clinică din Italia pentru investigaţii şi tratament specializat, iar astăzi el a fost prezent la slujbă prin intermediul unei platforme de comunicare on-line şi prin părinţii săi.

Distincţia eparhială „Vrednicia andreiană“ a fost oferită şi preotesei Andreea Avram, greu încercată de noul coronavirus, pentru credincioşia, lupta eroică şi iubirea jertfelnică pentru familie şi comunitatea parohială, iar preotului Valentin Avram i-a fost oferit ordinul eparhial „Crucea Sfântului Andrei pentru clerici“.

„Vrednicia andreiană“ a fost oferită şi unor cadre medicale din Bucureşti şi Galaţi, pentru dăruire, profesionalism şi însufleţitoare participare la salvarea pacienţilor suferinzi de Covid.

Ierarhul locului a mulţumit în mod special cadrelor medicale din întreaga ţară pentru implicarea din suflet şi cu inimă bună în tratarea bolnavilor diagnosticaţi cu Covid şi pentru întreaga lucrare jetfelnică desfăşurată în perioada de pandemie.

În contextul proclamării anului 2021 ca „Anul omagial alpastorației românilor din afara României și Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor“ în Patriarhia Română, în semn de binecuvântare, recunoştinţă şi preţuire pentru credincioşia, evlavia şi hărnicia în familie, în străinătate şi în ţară, Înaltpreasfinţia Sa a acordat cea mai înaltă distincţie eparhială pentru mireni - „Vrednicia andreiană“ la 5 familii de români cu mulţi copii, din Eparhia Dunării de Jos, reveniţi acasă de peste hotare.

În semn de apreciere pentru activitatea culturală, de promovare a artei creştine şi a patrimoniului naţional, în Biserică şi în ţară, domnul Alexandru Chituţă de la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, a primit, de asemenea, „Vrednicia andreiană“.

De precizat este şi faptul că, în săptămâna premergătoare sărbătorii de astăzi, peste 650 de elevi din judeţul Galaţi au primit diplome în semn de apreciere pentru participarea la concursul eparhial de eseuri intitulat „Şi eu, cu ajutorul Sf. Ap. Andrei, sunt un mic apostol al sănătăţii“, iar 5 elevi cu rezultate deosebite la învăţătură au primit prin parohiile de care ei aparţin premii în bani şi alte daruri.

La final, chiriarhul Dunării de Jos, ÎPS Casian a mulţumitierarhilor invitaţi şi tuturor participanţilor prezenţi la această sărbătoare eparhială, în care cu toţii ne arătăm evlavia şi dragoste pentru Sfinţii bineplăcuţi lui Dumnezeu.

Pe parcursul întregii zile, mulţi credincioşi au continuat să se închine la moaştele Sfântului Apostol Andrei, ale Sfântului Ioan Casian şi ale celor patru sfinţi tămăduitori, cu respectarea strică a distanţării fizice şi a normelor igienico-sanitare în vigoare.

În aceste trei zile de hram, pelerinii au primit din partea organizatorilor prin Sectorul Socia-filantropic al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, cu sprijinul studenţilor voluntari gălăţeni de la specializarea Teologie Ortodoxă Asistență Socială, daruri constând în cărţi de rugăciune, iconiţe, apă şi cornuri.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook