Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în data de 3 octombrie a.c. la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi a avut loc festivitatea de deschidere a cursurilor, pentru noul an universitar 2013-2014.

În cadrul ceremenoniei, la propunerea Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie, Universitatea „Dunărea de Jos“ a acordat înaltul titlu academic de Doctor Honoris Causa, academicianului prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop.

După intonarea imnului „Gaudeamus Igitur“ de către corul Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei”, prof. univ. dr. Lucian Georgescu, Preşedintele Senatului Universităţii „Dunărea de Jos” a rostit cuvenitul „Laudaţio“.

Prezent la eveniment, Chiriarhul Dunării de Jos, a arătat tinerilor studenţi că au „privilegiul să asiste la prelegeri de zile mari despre un om smerit, care nu are nevoie de laude, caăci opera lui întregă este o laudă autentică pusă pe altarul ştiinţei şi oferită înapoi neamului românesc, indiferent unde s-ar afla el pe coordonatele lumii“.

Vorbind despre adevărul istoric cuprins în opera academicianului Ioan-Aurel Pop, Înaltpreasfinţia Sa a subliniat că un istoric fidel adevărului şi neamului este, neîndoielnic un bun creştin: „În Transilvania noastră toată teologia e construită pe o puternică structură istorică. Numai o istorie puternică, o istorie credincioasă adevărului şi numai oameni credincioşi adevărului istoriei şi destinului lor pot rezista prin dialog… De aceea, domnia sa nu este doar un istoric redutabil, ci şi un bun creştin. Astfel de oameni, având întotdeauna în vedere viaţa şi istoria autentică a poporului român,  pot arăta şi dovedi tinerilor noştri posibilitatea dialogului nesfârşit dintre credinţă şi ştiinţă!“.

Au urmat luări de cuvânt rostite de distinşii membri ai Senatului Universităţii, după care acad. prof.univ.dr. Ioan-Aurel Pop a ţinut o pledoarie despre asumarea conştientă şi cu dragoste a trecutului neamului pentru a privi cu speranţă la viitor:„Dragostea pentru trecut, în esenţă, înseamnă dragostea pentru viaţă! Cei care iubesc viaţa trebuie să iubească iremediabil trecutul, pentru că tot ceea ce este viaţă omenească, până la urmă se tranformă în trecut.

Dar dacă noi, nu alţii, dacă noi criticăm mereu trecutul şi privim spre el cu dispreţ, ajungem să ne pierdem încrederea în trecut! Foarte multă lume astăzi, dezamăgită de ziua pe care o trăieşte cu toate greutăţile şi grijile cotidiene, constată că şi-a pierdut şi prezentul. Şi atunci, dacă n-avem trecut, dacă n-avem prezent, cum să ne gândim cu speranţă la viitor? Dacă piedem încrederea în trecut, prezent şi viitor, nu putem zice decât că ne-am pierdut încrederea în viaţă!”.

De asemenea, distinsul academician a îndemnat pe tinerii studenţi să trăiască în Europa zilelor noastre puternic ancoraţi în ceea ce numeşte „educaţie în spiritul locului”, adică „să nu ne uităm credinţa, să nu ne uităm rădăcinile care ne-au format, să cunoaştem şi să credem în istoria naţională, să învăţăm şi să iubim limba lui Eminescu, să ştim şi să putem să-i învăţăm pe copiii noştri de ce curge Oltul, de ce suntem aşezaţi la Dunăre şi la Carpaţi şi cum de a reuşit Ştefan cel Mare să ridice catedrală episcopală la 5 km de Cluj!...

A dori să-i înveţi pe tineri tainele locului în care te-ai născut este cea mai frumoasă datorie pe care o poate avea un dacăl! Această datorie se împlineşte prin istoria naţională, prin limba şi literatura română, prin teologia românească, prin geografia locurilor, prin dreptul românesc! Toate ne sunt vii în suflet şi toate trebuie să le ducem mai departe! Şi, iubindu-ne locul de naştere, să nu ne întrebăm ce ne dă nouă ţara, ci ce dăm noi ţării! Să nu credem vreodată că ţara e ca o pâine din care fiecare poate lua câte o felie şi pleca cu ea, ci ţara e ca Biserica  în care trebuie să intri, să te pleci şi să te închini!”.

La ceremonie au participat ilustrul corp academic al Universităţii „Dunărea de Jos“, alţi profesori universitari, oameni de cultură ai municipiului Galaţi, tineri studenţi şi elevi seminarişti.

Festivitatea s-a încheiat cu o sesiune de autografe.

*

Născut în localitatea Sântioara din judeţul Cluj la data de 1 ianuarie 1955, academicianul prof. univ. dr Ioan – Aurel Pop a urmat ciclurile primare şi gimnaziale la Braşov, după care s-a înscris la cursurile renumitului liceu „Andrei Şaguna” din acelaşi municipiu.

A studiat istoria medievală la Facultatea de Istorie – Filosofie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.

A obţinut titlul ştiinţific de doctor în istorie în anul 1989 (confirmat în 1990), cu teza intitulată „Adunările cneziale din Transilvania în sec. XIV-XVI”.

A predat cursuri şi seminarii de istorie medie a României, paleografie latină, istoria Transilvaniei, formarea naţiunilor europene ş.a.

Autor, coautor şi coordonator a 40 de cărţi şi peste 200 de studii şi articole publicate în ţară şi străinătate, academicianul prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop

este în prezent membru titular al Academiei Române, rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, directorul Centrului de Studii Transilvane şi reputat istoric ce se bucură de o binemeritată notorietate în spaţiul cultural-academic şi universitar românesc şi european.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook