Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din municipiul Brăila, în cadrul activităţilor misionare şi social-filantropice organizate cu prilejul hramului, a desfăşurat astăzi, 20 octombrie 2020, o acţiune filantropică pentru copiii de la Grădiniţa „Familia“, din cadrul parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ din Brăila.

Darurile constând în rechizite, dulciuri şi, în contextul actual din ţară, produse de dezinfectare şi de igienă personală, au fost achiziţionate şi pregătite de slujitorii şi voluntarii parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Brăila şi apoi transportate la Grădiniţa parohială „Familia“.

După perioada de restricţii din ţară ca urmare a răspândirii noului coronavirus şi după vacanţa de vară, de la data de 14 septembrie a.c., activitatea din cadrul acestei grădiniţe a fost reluată, potrivite reglementărilor legale în vigoare, pentru 40 de copii care provin în special din familii nevoiaşe.

Emoţionaţi şi pline de gingăşie, copiii din grupa mică şi cea mijlocie, cu vârste între 3 şi 5 ani, au recitat astăzi poezii, au cântat şi s-au jucat alături de cadrele didactice şi oaspeţii veniţi pentru a le oferi darurile pregătite special pentru ei. Valoarea darurilor oferite acestor copii a fost de 3000 lei.

Grădiniţa „Familia“ a luat fiinţă la data de 1 octombrie 2001, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian şi este singura instituţie de acest gen din zonă care acceptă şi copii cu probleme speciale. Aici, sunt hrăniţi şi educaţi 40 de copii, iar cheltuielile sunt suportate de parohie, cu sprijinul financiar al unor sponsori, donatori şi oameni de bine.

În cadrul activităţilor zilnice, copiii primesc educaţie creştin-ortodoxă, atât prin grija părintelui paroh, cât şi a educatoarelor. De asemenea, copiii participă la slujbele oficiate în biserica parohială, se împărtăşesc, fac rugăciuni la începutul activităţii, înainte şi după masă şi învaţă să se comporte bine în societate.

Grădiniţa are un program prelungit, cantină proprie, iar copiii, împărţiţi pe două grupe, sunt îndrumaţi de trei educatoare şi un asistent social, care-i învaţă şi limba engleză.

Copiii provin din toate mediile sociale, din familii cu posibilităţi materiale reduse, inclusiv familii de rromi şi familii monoparentale.

La Grădiniţa „Familia“ sunt primiţi şi copii rămaşi în grija rudelor, ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate.

Pr. Rareș Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook