La Galaţi se desfăşoară în perioada 29-30 octombrie 2020 cea de-a 6-a ediţie a Conferinţei Internaționale „Istorie, Spiritualitate, Cultură. Dialog și Interactivitate“.
Manifestarea academică a fost organizată de Centrul de studii istorice şi social-culturale est-europene şi Centrul de Cercetare Teologică Ortodoxă Interdisciplinară „Sf. Trei Ierarhi“ din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie a Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi.
Anul acesta, Conferinţa s-a desfăşurat în mediul on-line pe platforma Microsoft Teams a Universităţii „Dunărea de Jos“ şi a reunit peste 80 de cercetători ştiinţifici, personalități academice, cadre didactice, preoţi, istorici, sociologi, doctoranzi și masteranzi din țară și din străinătate.
După deschiderea oficială a lucrărilor conferinţei de către domnul prof. univ. dr. Arthur Tuluş, decanul Facultăţii organizatoare, Înaltpreasfinţitul Părinte prof. univ. dr. Casian, Arhiepsicopul Dunării de Jos, a binecuvântat întrunirea şi i-a invitat pe participanţii la o reflecţie privind legătura interioară dintre spiritualitate (ca ramură de cercetare teologică), om (ca subiect al cercetării) şi viaţă-existenţă (ca obiect al cercetării).
Aşa cum a spus Înaltpreasfinţia Sa, acest trinom îşi poate găsi sensul prin „convertirea setei de cunoaştere în dorinţa de a ne cunoaşte“ , prin „dispoziţia cultului pentru cultură“ şi prin „deschiderea culturii către cult“.
În continuare, domnul prof. univ. dr. ing. Lucian Puiu Georgescu, rectorul Universităţii „Dunărea de Jos“ şi domnul prof. univ. dr. ing. Cătălin Fetecău, preşedintele Senatului Universităţii, au transmis câte un mesaj în care au apreciat iniţiativa Facultăţii de Istorie, Filozofie şi Teologie şi participarea largă de care se bucură acest eveniment ştiinţific.
Pe parcursul celor două zile, reprezentanți ai unor importante centre universitare din Ankara (Republica Turcă), Meknès (Maroc), Odessa și Izmail (Ucraina), Chișinău și Cahul (Republica Moldova), București, Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu, Brașov, Alba-Iulia, Arad, Craiova, Constanța, Suceava și Galați (România), precum și parteneri din mediul instituțional de stat (Institutul de Istorie al Religiilor din cadrul Academiei Române, București, Institutul de Istorie „George Barițiu“ din Cluj-Napoca, Muzeul Național de Istorie și Arheologie din Constanța, Arhivele Naționale – Serviciul Județean Buzău, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea“ din Galați, Biblioteca „Panait Istrati“ din Brăila, Muzeul Județean Buzău, Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza“ și alte unități școlare din Galați) și cel neguvernamental (Uniunea Democratică Turcă din România, comunități parohiale), se întâlnesc pentru a comunica într-un context științific interdisciplinar, concluzii ale propriilor cercetări din domeniul istoriei, relațiilor internaționale, filosofiei, sociologiei, al religiei și spiritualității, culturii și educației.
La secţiunea „Religie şi spiritualitate“ sunt susţinute referate ale teologilor participanţi la conferinţă, multe dintre ele abordând teme legate de anul 2020, declarat de Sfântul Sinod al Bisercii Orotodoxe Române ca „An omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor“ şi „An comemorativ al filantropilor ortodocşi români“ în Patriarhia Română.
Cercetările prezentate în cadrul conferinței vor fi publicate în revistele de specialitate din seria Analelor Universității „Dunărea de Jos” din Galați, acestea fiind indexate în bazele de date internaționale.
Pr. Rareș Bucur
FacebookContact