În duminica a 18-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Andrei şi Sf. Ierarh Nicolae“ din municipiul Galați.
La slujbă au fost prezenţi credincioşi din municipiu, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Catedralei Arhiepiscopale.
La momentul cuvenit, mai mulți copii prezenți la Sfânta Liturghie au fost împărățiți cu Sfintele Taine.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică rânduită în această duminică de la Sfântul Luca, în care se vorbește despre pescuirea minunată realizată prin intervenția Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
În debutul omiliei, ierarhul locului a vorbit despre ”asumarea crucii şi chemarea Domnului Hristos în ajutor prin meditaţie, prin rugăciune, prin pocăinţă multă, prin întoarcere smerită către Domnul şi printr-o viaţă cât se poate de curată în lumea noastră”.
Înaltpreasfinşia Sa a spus că „Evanghelia duminicii de astăzi, a 18-a de la Pogorârea Duhului Sfânt, ne oferă o mulţime de fapte minunate care se petrec cu oamenii în prezenţa şi prin ascultarea de Dumnezeu. Este duminica imediat următoare după trei duminici care sunt rânduite de Sfânta noastră Biserică la începutul anului bisericesc înţelesurilor reale şi tainice, duhovniceşti şi omeneşti, ale iubirii lui Dumnezeu, pe care o înţelegem cel mai bine când ne purtăm crucile sau crucea în faţa Crucii Mântuitorului Iisus Hristos.
Poverile, greutăţile, suferinţele şi necazurile care ne înconvoaie sufleteşte şi trupeşte prea adesea au vindecare nu când fugim de ele, nici când cădem sub ele, ci atunci când ne învoim să le acceptăm. Acceptarea suferinţei de toate felurile este semnul curajului şi bărbăţiei pe care ni le-a dăruit, ni le-a insuflat Dumnezeu la Sfântul Botez şi le înnoieşte de fiecare dată când în rugăciune, smerenie şi pocăinţă acceptăm neputinţele noastre, nu pentru a ne lăuda cu ele, ci pentru a fi conştienţi că suntem păcătoşi. A fi contienţi că suntem păcătoşi este primul pas în decizia noastră de a-L urma pe Domnul Hristos, Singurul care nu se ruşinează de noi când suntem în nevoi, în necazuri, îngenunchiaţi şi căzuţi. Dimpotrivă, tocmai atunci când suntem părăsiţi de toţi oamenii, în greşelile şi păcatele noastre cu voie şi fără de voie, dacă acceptăm starea noastră de oameni neputincioşi ne îndreptăm atunci către cel ce poate să ne ajute, să ne ridice, aşa precum El Însuşi ne-a spus: ‹‹N-am venit pentru cei drepţi, ci pentru cei păcătoşi... N-am venit pentru cei sănătoşi, ci am venit pentru cei bolnavi... (Marcu 2, 17), n-am venit să mi se slujească, ci să slujesc tuturor celor necăjiţi şi întristaţi... (Marc 10, 45)››, cărora Domnul ne face chemarea la toţi: ‹‹Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre (Matei 11, 29-29)››. Acesta este chemarea crucii la asumarea greşelii, la hotărârea de a ne ridica, iar ridicarea nu o facem singuri, ci ridicarea ne-o face Domnul nostru Iisus Hristos“.
De asemenea, chiriarhul Dunării de Jos a evidenţiat că „de multe ori lucrăm foarte bine omeneşte, dar rezultatele nu sunt aşa cum ne-am aşteptat. Atunci ne întristăm, ne supărăm şi ne îndepărtăm unii de alţii [...]“.
Referindu-se la ajutorul oferit de Domnul Hristos pescarilor osteniţi după o noapte de trudă în zadar, Arhiepiscopul Dunării de Jos a arătat că „fraţii Petru şi Andrei şi ceilalţi doi fraţi vecini, fiii lui Zevedeu, Iacob şi Ioan, erau trişti, şi deodată în tristeţea lor apare un Om luminos, care toată ziua se hrăneşte cu tristeţile noastre, iar El nu este trist niciodată. În tristeţile noastre El nu este trist niciodată, deşi e în noi, în bolile noastre El nu-i bolnav niciodată, dar în durerile noastre sufleteşti este Cel mai apropiat, ne compătimeşte, ne ridică, ne ajută şi ne întăreşte, dacă îl chemăm. El nu dă buzna, toate le face împreună cu noi pentru ridicarea noastră. Doreşte să vadă de la noi voinţa de a-L accepta, de a coopera cu El, pentru că toată prezenţa Lui lângă noi este o prezenţă de Învăţător pe calea vieţii ordonate, liniştite, tihnite şi fraterne. Mai este şi Vindecător, căci ne vindecă de stările noastre sufleteşti prea adesea triste şi împovărate şi de toate neputinţele noastre omeneşti. El mai are şi o altă putere de a ne îndrepta către Dumnezeu, de a ne sfinţi viaţa noastră“.
La final, Părintele Arhiepiscop i-a invitat pe copiii prezenţi la slujbă la Reşedinţa arhiepiscopală şi le-a oferit daruri.
Pr. Rareş Bucur
FacebookContact