Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Astăzi, 30 septembrie, Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi a organizat deschiderea solemnă a cursurilor pentru noul an universitar 2024-2025.

Evenimentul a debutat în Catedrala arhiepiscopală din municipiul Galaţi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoţi profesori de la Departamentul Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de studenţii şi masteranzii prezenţi la slujbă.

După Sfânta Liturghie, chiriarhul Dunării de Jos a oficiat slujba de Te Deum la deschiderea unui nou an universitar şi a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre fructuoasa conlucrare care există între Arhiepiscopia Dunării de Jos şi mediul universitar din zona Dunării de Jos.

Părintele Arhiepiscop Casian a citit mesajul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel transmis cu prilejul noului început de an universitar, intitulat: „Educația tinerilor este misiune sfântă și coresponsabilitate socială“.

La programul liturgic din Catedrală au participat profesori, studenţi şi masteranzi teologi, precum şi simpli credincioşi.

La final, în Sala „Episcop Melchisedec Ştefănescu“ (sala AS011) a Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie, s-a desfăşurat întrunirea cadrelor didactice cu studenţii şi masteranzii acestei facultăţi în cadrul căreia au fost prezentate datele şi informaţiile necesare bunei organizări şi funcţionări a procesului didactic, precum şi programul de practică pentru noul an universitar.

În cadrul Departamentului Teologic de la această facultate activează în prezent 20 de cadre didactice, cu un număr de 135 de studenţi şi masteranzi înscrişi în acest an universitar.

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați are peste 75 de ani de existenţă, cu 14 facultăţi şi peste 80 de specializări în care sunt pregătiţi studenţi pentru ciclurile de studii universitare de licenţă, masterat şi doctorat în domenii diverse (tehnic, umanist, economic, sănătate, artistic). Este prima instituție de învățământ superior din România, care și-a extins activitatea şi în Republica Moldova şi este singura universitate care a dezvoltat programe de predare în Ucraina și Italia.

 Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook