Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

La Praznicul Preasfintei Treimi, în Arhiepiscopia Dunării de Jos a avut loc tradiţionalul  pelerinaj al tinerilor liceeni la mănăstirea Buciumeni, care şi-a serbat hramul, manifestare ajunsă la cea de a XX-a ediţie.

Anul acesta întâlnirea s-a desfăşurat sub genericul: „2015 – Anul Omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii, azi“ şi „Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii“.

La primele ore ale dimineţii, în faţa Catedralei arhiepiscopale dar şi în alte puncte de întâlnire din municipiile Brăila şi Tecuci, peste 1.000 de tineri au urcat în autocare pentru a porni în pelerinaj către mănăstirea Buciumeni.

Moment de mare profunzime duhovnicească, hramul Mănăstirii Buciumeni a adunat peste 100 slujitori din administraţia eparhială și din cele opt protopopiate ale eparhiei, care au slujit Sfânta Liturghie sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos..

La Altarul de vară din mijlocul pădurii, tinerii şi credincioşii de toate vârstele, au susţinut cântările Sfintei Liturghii într-o desăvârşită simfonie liturgică.

În încheierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la sărbătoarea mănăstirii Buciumeni, intitulat „Tineri adunați în iubirea și bucuria Preasfintei Treimi“.

Adresându-se celor prezenţi, Înaltpreasfinţia Sa a subliniat că „mănăstirea istorică Buciumeni, la care vin an de an numeroşi tineri liceeni în cadrul unui tradiţional pelerinaj, este desemnată de ei «Catedrala cu vitralii foşnitoare», deoarece văd aici lumina şi simt iubirea şi căldura Preasfintei Treimi!

Pe lângă mulţimea tinerilor, ne bucurăm şi de prezenţa numeroasă a credincioşilor de toate vârstele, părinţi ai copiilor, cadre didactice… aşadar, Biserica vie! întrunită pentru a mulţumi lui Dumnezeu la ziua întemeierii ei de către Preasfântul Duh.

Ne-am bucurat în chip deosebit de mesajul cald şi profund al Preafericitului Părinte Patriarh, care a apreciat rolul misionar aparte al tinerilor, în cele 20 de ediţii ale pelerinajului, pentru mai multă comuniune, pentru mai multă iubire sfântă între ei şi, prin ei, în familiile lor, în şcolile lor, în localităţile lor, împreună cu noi toţi!“.

Între tinerii pelerini la hramul Buciumenilor s-au numărat şi premianţi din grupele de copii care au participat anul acesta la programele catehetice-naţionale „Hristos împărtăşit copiilor“ şi care au derulat proiectul „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu“.

Acestora li s-au adăugat numeroşi profesori de Religie, cadre didactice de la alte discipline de învăţământ dar şi părinţi, membri A.P.O.R. de la filialele constituite în cadrul Eparhiei Dunării de Jos.

După tradiţionala agapă din mijlocul pădurii, s-au format binecunoscutele grupuri de cateheză în centrul cărora s-au aflat preacucernicii părinţi slujitori şi profesorii de religie, Înaltpreasfinţia Sa trecând pe la fiecare cerc de dialog, provocând tinerii la dezbateri punctuale a unor subiecte de interes pentru misiunea în rândul liceenilor şi al persoanelor din segmentul de vârstă pe care aceștia îl reprezintă.

Dialogurile cu tinerii s-au axat pe tema sinodală propusă pentru acest an şi s-a derulat în cadrul a 15 ateliere de lucru, în fiecare dintre acestea fiind dezbătută o temă de interes general.

La final, fiecare elev a primit din  partea  Arhiepiscopiei Dunării de Jos câte un exemplar din revista eparhială, broşura „Viaţa şi învăţături ale Sfântului Ioan Gură de Aur privind educaţia şi creşterea copiilor“ şi iconiţe, apărute la editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook