Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în ședința de lucru din 22 mai 2014, înscrierea în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române a Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, canonizat de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, cu ziua de prăznuire la 5 mai.

Ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou reprezintă în fiecare an un moment de mare bucurie şi înălţare sufletească pentru clericii şi credincioşii parohiilor ce îi au ca ocrotitor pe acest sfânt din Grecia.

În Arhiepiscopia Dunării de Jos, două biserici au primit al doilea hram în cinstea Sfântul Efrem cel Nou: biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mi“” din Galaţi şi biserica „Sfântul Nectarie“ din Barboşi.

Sărbătoarea închinată Sfântului Efrem a debutat la cele două bisericiîn seara zilei de 4 mai, prin slujba Vecerniei cu Litie şi a Acatistului acestui sfânt.

Astăzi, 5 mai,Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a fost în comuniune de rugăciune cu slujitorii şi credincioşii de la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir şi Sfântul Cuvios Efrem cel Nou“ din municipiul Galaţi.

La această biserică din cartierele Micro 39A şi B, ierarhul Dunării de Jos a oficiat Sfânta Liturghie la Altarul de vară, în prezenţa multor copii, tineri şi credincioşi din parohie şi din împrejurimi.

La slujbă a fost prezent şi tânărul Maricel Silviu Ionaşcu revenit acasă de la tratamentul specializat pe care îl face la o clinică din Milano, Italia, pentru tratarea unei forme de cancer extrem de rară şi foarte agresivă. În acest demers, pentru redobândirea sănătăţii, ierarhul locului, clerul şi credincioşii de la Dunărea de Jos l-au purtat permanent în rugăciunile lor, sprijinidu-l spiritual şi material în această grea încercare prin care trece.

Pentru tânărul gălăţean, Sfântul Efrem cel Nou este sfântul care i-a fost alături şi l-a ajutat în această grea încercare a bolii pentru care astăzi a dorit să vină, să se închine şi să mulţumescă acestui sfânt tămăduitor.

De mai bine de 7 ani, în patrimoniul sacru al acestei parohii gălăţene se află racla ce adăposteşte o părticică din moaştele Sfântului Efrem, primită în dar de către preotul paroh Meluţă Lupu în cadrul pelerinajului pe care l-a efectuat în anul 2015 la mănăstirea de pe Muntele Neprihăniţilor, din localitatea Nea Makri - Grecia.

Spre bucuria şi evlavia credincioşilor, în ajunul sărbătorii, racla cu moaştele Sfântului Efrem a fost purtată în procesiune şi aşezată spre închinare în zona special amenajată din curtea bisericii parohiale, unde va rămâne până la finalul acestei zile.

Cu acest prilej, Părintele Arhiepiscop a rostit rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra ctitorilor, slujitorilor, tinerilor şi tuturor credincioşilor şi a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre viaţa Sfântului Mucenic Efrem şi despre evlavia deosebită a românilor faţă de acest nou sfânt.

La momentul cuvenit, foarte mulți copii prezenți la slujbă au fost împărtășiți cu Sfintele Taine, mulți dintre acești având numele Sfântului prăznuit astăzi.

La final, Părintele Arhiepiscop a oferit iconițe copiilor și credincioșilor prezenți la slujbă.

De asemenea, în zilele premergătoare hramului, parohia a desfăşurat o activitate social-filantropică prin care 15 persoane vârstnice şi 5 familii cu mulţi copii au primit prin grija Consiliului şi comitetului parohial pachete cu alimente neperisabile şi alte daruri.

Pr. Rareș Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook