Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Dr. Casian Crăciun, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos a mai deschis o fereastră spre trecutul eparhiei noastre, prin publicarea volumului „Biserici din eparhia Dunării de Jos în anul 1921“, de Sorin Geacu. Așa cum declară autorul în cuvântul introductiv, cartea este un omagiu adus Arhipăstorului nostru, Părintele Casian, la împlinirea a 65 de ani de viață și 30 de ani de păstorire la Dunărea de Jos.
Toți anii acestei eparhii au o încărcătură aparte și, dacă ar fi să se scrie o istorie pentru fiecare, s‑ar alcătui o lucrare în tot atâtea volume. Anul 1921 ne este adus acum, după un secol, în fața ochilor noștri, datorită unui raport găsit în arhive de autor, cerut la acea vreme de Comisia Monumentelor Istorice, întocmit pe baza unor chestionare de fiecare parohie și trimise apoi la București.
Trebuie să menționăm că dl Sorin Geacu este cercetător științific principal la Institutul de Geografie Fizică al Academiei Române, un cercetător pasionat care nu se mulțumește să găsească și să inventarieze documentele de arhivă, ci și să le valorifice, publicând ce este mai interesant de știut astăzi, pentru completarea istoriei noastre. Domnia sa a publicat mai multe lucrări scrise pe baza acestor documente, care îmbogățesc cu date importante istoria bisericilor din România și nu numai.
Chestionarele privitoare la monumentele istorice identificate de dl Sorin Geacu în fondul fostei Comisii a Monumentelor Istorice, păstrat la Institutul Național al Patrimoniului București au fost completate de preoți, parohi sau suplinitori ori preoți călugări și cuprind 19 întrebări referitoare la: forma și starea lăcașurilor de cult, numele ctitorilor, hram, anul fondării, patrimoniul existent în anul 1921 ‑ cărți, icoane, iconostase, candele, candelabre, obiecte de cult, clopote, strane, documente și cărți vechi, veșminte vechi, legende istorice despre lăcașul de cult, imobile istorice alăturate – iar la sfârșit, semnătura parohului și sigiliul bisericii. Toate acestea au fost trimise cu adresă oficială președintelui Comisiei Monumentelor Istorice, la Administrația Casei Bisericii din București și împreună alcătuiesc „un sumum de micromonografii ecleziastice“, după cum mărturisește autorul.
Este vorba de 113 biserici în județul Covurlui, 73 biserici și 6 case de rugăciuni în județul Constanța, 32 biserici în județul Durostor și 41 biserici în județul Caliacra.
Suntem recunoscători dlui Sorin Geacu pentru efortul domniei sale și considerăm că această carte va constitui o cărămidă importantă la consolidarea Bisericii de la Dunărea de Jos.
După cum scrie ÎPS Arhiepiscop Dr. Casian în cuvântul său, „O emoționantă restituire istorică de suflet și de patrimoniu“. Sorin Geacu „Ne‑a redeschis unele din cele mai emoționante pagini din Istoria Sacră Eparhiei Dunării de Jos“.
În același timp, nu trebuie uitat că în 1921, anul la care se face referire, este și ultimul an de păstorire a vrednicului de pomenire episcop Nifon Niculescu (1909‑1922), cel care, după cum știm, rănit grav la 8 decembrie 1920, în urma atentatului cu bombă din Senatul României, s‑a retras din funcție în toamna anului anului 1921 (oficial, în ianuarie 1922) și că bună parte din lăcașurile de cult amintite sunt inițiate, duse la bun sfârșit ori sfințite de episcopul Nifon – cum au fost catedrala de la Galați și cea de la Brăila. În timpul episcopatului său (mai exact din 1913), eparhia Dunării de Jos, cu sediul la Galați, a dobândit cea mai mare întindere (județele: Covurlui, Tulcea, Constanța, Durostor și Caliacra, în total 25.924 kmp) și în toate localitățile din aceste județe, urbane sau rurale, existau biserici. În anul 2018, dl Sorin Geacu a publicat la aceeași editură lucrarea sa despre lăcașurile de cult – monumente istorice din județul Tulcea, aflate în anul 1921, iar de data aceasta el face referire la patrimoniul bisericesc al celorlalte județe: Covurlui, Constanța, Durostor și Caliacra.
Consider că și această carte este un dar, peste un secol, al episcopului Nifon, care s‑a întors cu trupul în catedrala pe care a ridicat‑o și a sfințit‑o la Galați, în vreme de război (1917) și ne‑a făcut cunoscută situația eparhiei păstorită de el.
Dacă Regele Carol I, pentru că a extins granițele României și a făcut pace în Balcani, a primit bastonul de mareșal, episcopului Nifon, celui care a „gospodărit“ cu merite peste măsură un teritoriu atât de vast, cum era pe atunci Eparhia Dunării de Jos, ce recunoaștere i s‑ar cuveni?...
Violeta Ionescu
FacebookContact