În Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului, apare o carte cu titlu revelator și inspirat – ,,Ozon“ din ,,plămânul“ veșniciei, o culegere de rugăciuni, meditații și îndemnuri, după cum mărturisește autorul, ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos; de fapt, o veritabilă mărturie a trăirii actualizate a ortodoxiei, în vremuri dificile, de pandemie. „Să te faci pe tine rugaciune!“ este îndemnul ierarhului, urmând pilda Sfinților Părinți, iar rugăciunile adunate în carte ne arată calea de a sparge lacătele singurătății și îndepărtării de Dumnezeu, prin Dumnezeu, care este invocat, implorat să‑l ajute pe om să iasă din întuneric prin iubire: „Vino, Doamne, și dă‑ne lumină în gând și în cuvânt! Rămâi cu noi, căci ziua s‑a plecat! Fă‑ne liberi în Lumină!“ (p. 7). Suferința face sufletul omului permeabil acțiunii harului, în timp ce rugăciunea aduce har peste har, este cea care îi ține împreună pe oameni, iar atunci când este rostită cu smerenie, are darul de a umple inima de lumina, de pacea, de iubirea dumnezeiască. Rugăciunile au fost izvodite din inimă și împărtășite de ierarh ca o soluție la neputința de a fi oameni în comuniune, prezenți fizic în spațiul bisericii, din cauza restricțiilor, căci rugăciunile înlătură zidurile construite pe tăcere, pe teama ce duce în final la moarte. În condiții de pandemie, rugăciunea și‑a sporit rolul unificator, dincolo de spațiul liturgic. A devenit medicament pentru cei care, neputând să meargă la biserică, riscau să intre într‑o stare de amorțire sufletească. I‑a ajutat să se dăruiască unii altora, încercând să se susțină unii pe alții, încurajați, întăriți de rugăciunile ierarhului, în care sfinții sunt chemați să apere, să protejeze, dar și să „contamineze“ oamenii cu sfințenie, căci ,,aerul din plămânul Bisericii, prin care respirăm în Domnul și ne mișcăm unii către alții, provine din văzduhul rugăciunii“ (p. 4). Astfel, cum gândurile sunt împărtășite în diverse momente ale anului 2021, sunt invocați Sfântul Luca al Crimeii, Sfânta Parascheva, Sfântul Apostol Andrei, „Apostolul românilor“, și toți sfinții, ca mijlocitori și rugători pentru sănătatea și pacea celor ce, precum psalmistul spune: „Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne! Doamne, auzi glasul meu!“ (Ps. 129,1)
Pandemia de Sars‑Cov‑2 s‑a caracterizat mai ales prin cauzarea unor probleme respiratorii; iată, însă, că aerul de care avem nevoie cu toții este transfigurat în văzduhul rugăciunii, oamenii fiind îndemnați să privească spre înalt, cu demnitate și cu credință.
Calendarul ortodox dă mărturie, prin sfinții români, că și neamul acesta respiră duhovnicește „într‑o neîncetată convorbire cu Dumnezeu“ (p. 25), iar lumina Chipului nemuritor al lui Dumnezeu coboară, prin rugăciune, în noi, și atunci se nasc rugăciuni precum: „Fă‑ne, Doamne, contagioși de iubirea ta..“ „Fă‑ne liberi să ne rugăm Născătoarei de Dumnezeu“ (Bucuria tuturor celor necăjiți), „Fă, Doamne, liturghia liniștii pe altarele inimilor tuturor fraților și surorilor!“ (p. 36), „Doamne, ajută‑ne să ne rugăm!“ (p. 77), „Fă, Doamne, din rugăciune ... un medicament!“ (p. 119).
Perspectiva asupra rugăciunii este articulată pe experiența duhovnicească a Sfinților Părinți (Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Ioan Scărarul), a ierarhilor români vrednici de pomenire, precum mitropoliții Antonie Plămădeală, Bartolomeu Anania, sau a marilor teologi români – pr. Dumitru Stăniloae sau pr. Constantin Galeriu. Îndemnurile „de la suflet la suflet și de la inimă la inimă“ sunt definite de ierarh ca „ofranda mulțumirii și chemarea de a‑L aduce pe Domnul în noi și între noi, în casă, în școală, la serviciu, pe stradă, în Sfânta Biserică, pentru o viață mai liberă și mai armonioasă“ (p. 204).
De altfel, libertatea apare ca un leitmotiv pe parcursul întregii cărți, exprimată în alegerea omului de a trăi cu Dumnezeu, în Dumnezeu, de a împărtăși iubire către orice om, care redevine „aproapele nostru“. În lipsa posibilității de a fi prezenți în biserică fizic, credincioșii sunt prezenți spiritual, prin rugăciunea Păstorului pentru păstoriți, precum și a lor pentru Păstor și pentru toți ceilați. Și, mai cu seamă, toți sunt, prin rugăciune, cu ierarhul lor, într‑o comunitate (și comuniune) spirituală, în care nimeni nu mai este singur cu adevărat, pentru că „ale Tale, dintru ale Tale...“ sunt tot și toate! Timpul marcat de pandemie nu este unul pierdut, ci este un timp al rugăciunii, al iertării, al iubirii, toate manifestate în filantropie. Întreaga lucrare respectă perspectiva teologică a celor trei dimensiuni de care vorbește pr. Dumitru Stăniloae: mistică și cosmică (privește întreaga lume), neptică (cheamă la trezirea minții) și interiorizată (îndeamnă la descoperirea inimii). Revenirea în spațiul liturgic prin rugăciune îl ajută pe om să‑l descopere pe Dumnezeu și pe aproapele lui, dar și iubirea, și libertatea. Practic, în dialog permanent cu omul, Dumnezeu îl cheamă să iasă din izolare, din singurătate, să‑L întâlnească, să comunice și să se unească cu El. În fapt, omul este o „existență în comunitate“, iar rugăciunea face posibilă manifestarea lui astfel. Înțelegem aceasta deplin, lecturând lucrarea ÎPS Dr. Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care este nu doar un exercițiu de generozitate părintească; este exemplificarea desăvârșită a trăirii și actualizării Sfintei Tradiții a Bisericii în aspectul ei dinamic, pe linia Sfinților Părinți, a marilor ierarhi și teologi români.
Pr. lect. dr. Sorin Marinescu
FacebookContact