Zidită în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dumitru şi a Sfântului Mucenic Nestor, din dorinţa de a răspunde trebuinţelor duhovniceşti ale enoriaşilor creştin-ortodocşi, biserica din Parohia Batogu, Protopopiatul Făurei, judeţul Brăila s-a construit între anii 1902-1912.
Cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a chiriarhului Dunării de Jos, sub îndrumarea sectorului Patrimoniu şi Construcţii bisericeşti şi supravegherea pc. protoiereu pr. Viorel Enache, prin implicarea preotului paroh Corneliu Marcel Bolea şi cu ajutorul membrilor organismelor parohiale şi al evlavioşilor enoriaşi ai parohiei, între anii 2000-2007 s-au desfăşurat ample lucrări de consolidare şi de schimbare a acoperişului, iar lăcaşul de rugăciune a fost împodobit cu pictură în tehnica fresco de către pictorul bisericesc Panaite Pătraşcu din Tecuci. La acestea s-au adăugat lucrări de finisare la exterior, de construcţie a unui nou gard în jurul vetrei bisericii şi zidirea unei noi clopotniţe.
Înzestrată cu cele necesare slujirii dumnezeieşti, biserica a fost sfinţită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop dr. Casian, la Duminica a IV- după Rusalii, în data de 20 iunie 2010. ÎPS Sa a fost înconjurat de slujitori din administraţia eparhială, de preoţii din parohiile învecinate şi de un mare număr de credincioşi, care au participat cu mare bucurie la acest înălţător eveniment duhovnicesc.
Pentru această zi credincioşii s-au pregătit cu post, rugăciune şi spovedanie pentru primirea Sfintei Împărtăşanii, invitând pe toţi cei prezenţi la agapa bucuriei. Cu aceeaşi ocazie, copiii din localitate care au participat la programul „Hristos împărtăşit copiilor” au fost premiaţi, primind din partea ÎPS Arhiepiscop Casian diplome, cărţi de rugăciuni şi dulciuri.
FacebookContact