Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În data de 28 iunie 2009, la pomenirea aducerii moaştelor Sfinţilor doctori fără de Arginţi Chir şi Ioan, în Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Casian, înconjurat de slujitori din administraţia eparhială, a oficiat slujba de Te-Deum pentru absolvenţii primei promoţii de la Facultatea de Medicină din Galaţi. Studenţii medicinişti, însoţiţi de cadrele didactice de la cea mai tânără facultate din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”, s-au împărtăşit duhovniceşte de arhiereştile binecuvântări şi din cuvântul pe care Înaltpreasfinţia Sa l-a ţinut cu această ocazie îndemnându-i să nu uite niciodată că persoana umană este deopotrivă trup şi suflet şi că actul vindecării presupune conlucrarea apropiată a preotului cu medicul şi invers.

În după-amiaza aceleiaşi zile, la Sala de conferinţe a Grădinii Botanice din municipiul Galaţi a avut loc cursul festiv al primei promoţii de la Facultatea de Medicină. La eveniment a luat parte, alături de profesori şi absolvenţi, Chiriarhul Dunării de Jos, ÎPS Arhiepiscop Casian, rectorul Universităţii “Dunărea de Jos” – Galaţi, dl prof. univ. dr. Viorel Mânzu, decanul Facultăţii de Medicină – prof. dr. Aurel Nechita, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, care au rostit scurte alocuţiuni. După rostirea jurământului lui Hipocrate, absolvenţii au intonat imnul Gaudeamus Igitur şi au primit Diploma de absolvire.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook