Astăzi, 8 iulie 2010, Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a acordat arhiereasca binecuvântare pentru 41 de tineri absolvenţi ai Seminarului Teologic Liceal „Sf. Ap. Andrei”, din Galaţi, secţiile pastorală şi patrimoniu şi 5 tineri absolvenţi ai altor licee din judeţele Galaţi şi Brăila, pentru înscrierea la cursurile Facultăţilor de Teologie sau la alte Facultăţi din ţară.
Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a subliniat importanţa deosebită a credinţei profunde şi a mărturisirii acesteia în societate şi i-a felicitat pe tinerii absolvenţi pentru finalizarea cu succes a acestui liceu de vocaţie şi cu o tradiţie încărcată de istorie, din Arhiepiscopie. De asemenea, proaspeţii absolvenţi, au fost îndemnaţi să aprofundeze cunoştinţele teologice, din cadrul cursurilor de licenţă pentru care vor opta, având conştiinţa că toate acestea sunt făcute în primul rând pentru ei şi apoi pentru viitorii lor enoriaşi.
În acelaşi context chiriarhul Dunării de Jos i-a binecuvântat pe abolvenţii Seminarului Teologic Liceal „Sf. Ap. Andrei”, din Galaţi, promoţia 1995-2000, care s-au întâlnit astăzi la Centrul Eparhial, după 10 ani de la finalizarea cursurilor liceale.
Biroul de Presă şi Comunicare al Arhiepiscopiei Dunării de Jos
FacebookContact