Sâmbătă, 16 aprilie 2011, în ajunul Praznicului împărătesc al Floriilor, începând cu orele 17.00, în municipiile Galaţi, Brăila, Tecuci, precum şi în alte localităţi rurale din cele două judeţe ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos s-a desfăşurat tradiţionalul Pelerinaj de Florii, care aminteşte de momentul Intrării Mântuitorului Iisus Hristos în cetatea Ierusalimului.
În municipiul Galaţi, preoţii şi credincioşii, purtând stâlpări de finic, icoane, prapori şi făclii, s-au îndreptat spre Catedrala arhiepiscopală, unde au fost întâmpinaţi de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian. Toţi cei prezenţi au luat parte la slujba Vecerniei şi a Litiei.
În municipiul Brăila, slujitorii şi credincioşii de la toate bisericile s-au îndreptat spre Catedrala „Naşterea Domnului”, iar în municipiul Tecuci spre Catedrala „Sfântul Mucenic Gheorghe şi Sfântul Iachint de Vicina”. La procesiuni au participat şi copiii şi tinerii din parohii, înscrişi la proiectele catehetice „Hristos împărtăşit copiilor” şi „Alege şcoala!”, însoţiţi de profesorii de religie din Eparhie.
La toate centrele de pelerinaj din teritoriul Eparhiei Dunării de Jos la finalul slujbei a avut loc ceremonia de premiere a elevilor câştigători ai Olimpiadei de Religie - faza judeţeană. Olimpicii gălăţeni au primit premii şi diplome duminică de Florii, după săvârşirea Sfintei Liturghii în Catedrala arhiepiscopală.
FacebookContact