Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Joia din Săptămâna Patimilor este cunoscută drept ziua în care se citesc cele 12 Evanghelii şi are loc rânduiala scoaterii Sfintei Cruci în mijlocul bisericii. Sfânta Cruce rămâne în mijlocul bisericii până în Vinerea Mare.

La Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, slujba Deniei celor 12 Evanghelii a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de preoţi şi diaconi, în prezenţa a numeroşi credincioşi gălăţeni, elevi, tineri şi vârstnici deopotrivă.

Cele 12 Pericope Evanghelice ale slujbei alcătuiesc un tablou al suferinţelor îndurate de către  Mântuitorul Iisus Hristos, culminând cu Răstignirea şi Moartea pe Cruce. El este Cel Care Se răstigneşte pe Sine, fiind fără de păcate, pentru ca noi să reintrăm în comuniune cu Dumnezeu Tatăl şi să fim moştenitori ai Împărăţiei Lui.

Credincioşii care participă la această slujbă retrăiesc în mod simbolic întregul episod al Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos, rugându-se Celui Răstingnit şi Înviat, pentru ridicarea din robia păcatului şi a morţii la viaţa cea veşnică, la demnitatea de fii ai Împărăţiei Cerurilor: „Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul Legii, cu scump Sângele Tău. Pe Cruce pironindu-Te şi cu suliţa împungându-Te, nemurire ai izvorât oamenilor, Mântuitorul nostru, slavă Ţie“.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook