Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În legătură cu unele ştiri şi articole apărute în mass-media, devenite „obsesii demolatoare“ cu privire la construirea Catedralei Mântuirii Neamului, Patriarhia Română precizează:

1. După trei ani de la începerea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului, se constată că mai sunt încă instituţii media care nu urmăresc informarea opiniei publice cu obiectivitate despre construirea acestui locaş de cult, ci continuă, adesea cu invidie şi răutate, seria de dezinformări premeditate şi coordonate. Astfel, unii jurnalişti, în mod intenţionat, exagerează de 5-6 ori costurile de execuţie a viitoarei Catedrale patriarhale la stadiul roşu-gri, o compară cu fosta Casă a Poporului, deşi este de 10 ori mai mică decât aceasta din punct de vedere al suprafeţei desfăşurate, sau consideră un exces al Statului sprijinul financiar legal oferit pentru edificarea acesteia, pe motivul că aceşti bani ar putea fi folosiţi pentru construirea de spitale şi şcoli, deşi în ultimii ani s-au închis multe spitale şi şcoli în diferite zone ale ţării, apărând însă noi spitale private şi şcoli particulare.

2. În mod paradoxal, unii jurnalişti admiră catedralele altor popoare, dar blamează construirea Catedralei naţionale a poporului român, inconsecvenţa şi lipsa de demnitate etnică ale acestor „demolatori mediatici“ fiind evidente.

O analiză atentă a istoriei construirii catedralelor din întreaga lume arată că acestea au fost edificate mai ales cu sprijinul financiar din partea autorităţilor de Stat. Un exemplu recent îl reprezintă amplele lucrări de consolidare ale fundaţiei Catedralei „Sagrada Famiglia” din Barcelona, încă nefinalizată, care au fost suportate financiar integral din bugetul provinciei spaniole Catalonia tocmai pentru că autorităţile au înţeles importanţa acestui edificiu bisericesc vizitat în fiecare an de milioane de turişti. Iar „Catedrala naţională” din Washington (SUA), construită în secolul 20, este preţuită de autorităţile de Stat ca fiind un simbol naţional.

Celor care mai contestă alocarea de fonduri publice în vederea construirii viitoarei Catedrale le reamintim faptul că sprijinul financiar pentru construirea unor noi locaşuri de cult este prevăzut şi în legislaţia altor state membre ale Uniunii Europene, precum Luxemburg, Olanda, Portugalia, Croaţia şi Slovacia ş.a.

3. Prin Legea construirii ansamblului arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului nr. 376/2007 se recunoaşte caracterul naţional al proiectului Patriarhiei Române, considerat ca fiind necesar pentru cult şi reprezentativ pentru credinţa majorităţii poporului român, care la ultimul recensământ al populaţiei din anul 2011 şi-a declarat apartenenţa la Biserica Ortodoxă Română în proporţie de 86%. Astfel, articolul 1, alin. 2 din această lege prevede că "fondurile destinate construirii Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului vor fi asigurate de către Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, de către Guvernul României, în limita sumelor alocate anual cu această destinaţie prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, precum şi de către autorităţile administraţiei publice locale“.

Viitoarea Catedrală patriarhală se construieşte din donaţiile clerului şi ale credincioşilor în cadrul colectei organizată în bisericile şi mănăstirile Patriarhiei Române din ţară şi străinătate şi cu sprijin financiar de la bugetele de Stat central şi locale, ai căror contribuabili sunt în majoritate creştini ortodocşi. Astfel, viitoarea Catedrală a Mântuirii Neamului este construită din banii românilor pentru români, ei fiind europeni credincioşi şi darnici, demni de o catedrală naţională, ca şi celelalte popoare europene.

În acelaşi timp, precizăm că în cei 3 ani de la începerea lucrărilor de construire a Catedralei Mântuirii Neamului, sumele plătite de Patriarhia Română către bugetul de Stat pentru plata impozitelor şi contribuţiilor sociale la salariile lucrătorilor de pe şantierul Catedralei, a TVA, a accizei şi a altor taxe au fost în valoare de peste 40 milioane lei (9 milioane euro). Astfel, o mare parte din ceea ce Patriarhia Română a primit de la bugetul de Stat ca sprijin financiar pentru construirea viitoarei Catedrale patriarhale s-a întors la bugetul public. Iar efectul banilor folosiţi pentru Catedrală se vede concret în construcţia care se înalţă, deoarece banii primiţi nu se scurg în alte direcţii prin evaziunea fiscală, devenită cauza principală a lipsei banilor pentru sănătate, educaţie şi alte domenii prioritare ale societăţii.

4. Referitor la graficul de execuţie a lucrărilor, reamintim că în aprilie 2013 a fost finalizată construirea infrastructurii Catedralei Mântuirii Neamului, iar din toamna aceluiaşi an au început lucrările la suprastructura acesteia. Edificarea viitoarei Catedrale patriarhale se estimează a fi terminată în anul 2016, dată fiind complexitatea lucrărilor care trebuie realizate, pentru ca aceasta să reziste la cutremure şi să existe timp îndelungat.

5. Totodată subliniem faptul că paralel cu construirea Catedralei şi a altor biserici, în pofida crizei economico-financiare din ultimii ani, Biserica Ortodoxă Română continuă opera social-filantropică, medicală şi educaţională desfăşurată în beneficiul comunităţilor de români din ţară şi străinătate, care nu s-a diminuat, ci s-a amplificat. În acest sens, reamintim că pentru susţinerea acestor activităţi în anul 2013, Biserica Ortodoxă Română a cheltuit suma de peste 80.000.000 lei, cu 10 % mai mult decât în anul anterior pentru ajutorarea a aproape 1 milion de români în peste 780 de instituţii socio-medicale şi educaţionale proprii (cantine sociale, brutării, cabinete medicale,  farmacii, centre educaţionale pentru copii, centre de zi pentru vârstnici, grădiniţe sociale şi after-school, centre pentru persoane fără adăpost, victime ale violenţei domestice şi ale traficului de persoane etc.).

Noua Catedrală va fi un edificiu major care va îmbogăţi patrimoniul cultural al României şi care rămâne în ţară, nu pleacă în afara ei. În acest sens, cei care nu pot sau nu vor să participe la construirea ei ar fi mai înţelepţi dacă nu devin „demolatori mediatici“ ai ei, învrăjbind periodic opinia publică, printr-o atitudine ostilă nejustificată. În concluzie, dacă nu vrei să fii ctitor, cel puţin nu fi cârtitor!

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook