Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Arhiepiscopia Dunării de Jos se desfăşoară multiple programe pastoral-misionare, cultural-educaţionale şi social-filantropice dedicate Anului Omagial Euharistic.

În acest context, la iniţiativa şi sub înalta binecuvântare a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, ppcc protoierei din cele 8 protopopiate ale Eparhiei, însoţiţi de preoţii care au până în cinci ani de experienţă pastorală, liturgică şi misionară au participat la o întâlnire duhovnicească cu Chiriarhului locului.

Evenimentul s-a desfăşurat în data de 8 aprilie a.c. în sala „Episcop Melchsedec Ştefănescu“ a Centrului Eparhial şi a reunit peste 60 de tineri preoţi din cele două judeţe ale Eparhiei.

Programul întrunirii a cuprins o serie de dezbateri din punct de vedere liturgic, misionar-cultural, pastoral şi educaţional, cu referire la tema de mediaţie propusă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru anul 2014.

Au fost abordate aspecte practice privind administrarea Sfintelor Taine ale Spovedaniei şi Împărtăşaniei, mai ales copiilor, tinerilor şi bolnavilor.

În partea a doua a întâlnirii, a fost prezentat ultimul număr al periodicului eparhial „Călăuza ortodoxă“, precum şi broşura „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnului“ în care sunt cuprinse povăţuiri pentru copii şi tineri privind Sfintele Taine ale Spovedaniei şi Împărtăşaniei, ambele redactate în cadrul editurii Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Cu această ocazie au fost expuse şi vizualizate o serie de obiecte liturgice, cărţi de cult, literatură duhovnicească şi alte produse bisericeşti în vederea înnoirii obiectelor sacre din Sfintele Altare, dar  şi pentru a veni în întâmpinarea solicitărilor credincioşilor.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook