În noaptea Sfintei Învieri a Mântuitorului Iisus Hristos, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, cu un ceas înainte de miezul nopţii, a oferit protoiereilor şi preoţilor eparhiei, Lumina Sfântă adusă în seara aceleiaşi zile de o delegaţie a Patriarhiei Române, direct de la biserica „Învierii Domnului“ din Ierusalim.
Sfânta Lumină a fost dusă cu evlavie de preoţi în toate locașurile de cult ale Eparhiei și a fost oferită credincioşilor.
La chemarea Chiriarhului Dunării de Jos „Veniţi de luaţi lumină!“ au răspuns cu emoţie şi lacrimi de bucurie în ochi cei peste 10.000 de creştini, care au umplut atât esplanada Catedralei Arhiepiscopale de la Dunărea de Jos, cât şi întreaga Stradă Domnească.
După încheierea slujbei Canonului Învierii, în Catedrala Arhiepiscopală a fost săvârşită Sfânta Liturghie Pascală, la care a luat parte un număr impresionant de credincioşi gălăţeni, printre care şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.
Credincioşii rămaşi până la final au ciocnit cu Înaltpreasfinția Sa, tradiţionalele ouă înroşite.
FacebookContact