În data de 7 aprilie a.c, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu numeroşi preoţi din municipiul Brăila, au participat la slujbele de înmormântare ale celor cinci persoane decedate în urma nefericitului accident din data de 4 aprilie 2016.
Unitatea liturgică şi solidaritatea umană au fost prelungite şi în acte social-filantropice concrete, ca expresie firească a iubirii semenilor şi sprijinirii prin faptă a celor aflaţi în grele suferinţe.
În acest context, parohia „Sfânta Filofteia“ din Brăila a pus la dispoziţia familiei îndoliate cantina socială, personalul şi alimentele necesare pentru agapa de creştinească de după înmormântarea soţilor Florin şi Nicoleta Oprea, oferită unui număr de 120 persoane, valoarea acesteia ridicându-se la suma de 660 lei.
De asemenea, fiul minor Mario Oprea, în vârstă de 10 ani, va primi lunar, din partea parohiei „Sfânta Filofteia“ o bursă socială în valoare de 100 lei.
Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Brăila a susţinut integral agapa creştinească în urma decesului doamnei Mirela Iosub, valoarea acesteia ridicându-se la suma de 550 lei. De asemenea, familia decedatei a primit din partea parohiei „Sf. Dimitrie cel Nou“ din municipiu un ajutor financiar în valoare de 350 lei.
Parohia „Sfânta Treime“ s-.a implicat în buna organizare şi desfăşurare a înmormântării doamnei Anişoara Toader şi a oferit familiei îndoliate suma de 600 lei pentru agapa creştinească şi 200 lei pentru achiziţionarea diverselor obiecte de colportaj necesare înmormântării.
Parohia „Sfânta Cruce“, cu prilejul înmormântârii doamnei Nicoleta Pârlog a pus la dispoziţia familiei casa praznicală şi suma de 500 lei necesare agapei. De asemenea, fiul minor al decedatei, va primi lunar, din partea parohiei, o bursă socială în valoare de 100 lei.
Dumnezeu să-i ierte şi să ne ajute tuturor!
FacebookContact