Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, în preajma marilor sărbători creştine, Arhiepiscopia Dunării de Jos prin Sectorul social-filantropic al Centrului Eparhial, cele 8 protopopiate şi parohiile din cuprinsul Eparhiei derulează ample programe filantropice, îndreptate cu precădere spre familiile cu mulţi copii sau spre persoanele defavorizate şi marginalizate social.

În acest context, în perioada 26-27 aprilie a.c. s-a desfăşurat programul „Ne înnoim de Sfintele Paşti“, constituit din două componente: oferirea unui nr. de 1232 kituri de igienă familiilor aflate în evidenţele sociale şi cumpărarea unor articole de îmbrăcăminte/încălţăminte  pentru 253 copii care provin din familii numeroase (peste 5 copii).

Pe baza parteneriatului existent între Arhiepiscopia Dunării de Jos şi magazinele Selgros Cash & Carry din Galaţi şi Brăila, într-o primă fază au fost alcătuite kiturile de igienă, atât personală, cât şi casnică.

Părinţii protoierei au ridicat produsele de la magazinele menţionate din cele două oraşe, după care, pe baza unei programări prestabilite, le-au împărţit tuturor parohiilor implicate în proiect.

În data de 27 aprilie, preoţii au invitat copiii şi familiile acestora la bisericile de parohie pentru a primi darurile de Sfintele Paşti sau, după caz, au mers la persoanele nedeplasabile cercetându-le la domiciliile lor.

În aceeaşi zi s-a desfăşurat şi cea de a doua parte a programului: oferirea unor articole de îmbrăcăminte noi, achiziţionate direct din magazin.

Pentru ca darul să fie deplin, întru totul folositor, copiii beneficiari, însoţiţi de părinţi şi de preoţii din parohie, au cumpărat articole de îmbrăminte şi încălţăminte, pe baza tichetelor oferite de Arhiepiscopie.

La acţiune s-au implicat mai mulţi voluntari, studenţi ai Departamentului Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi.

Prin programul social-filantropic „Ne înnoim de Sfintele Paşti“ au fost sprijinite un număr 1.485 de persoane, valoarea totală a ajutoarelor acordate ridicându-se la suma de 86.900 lei.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook