Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În prima zi a sărbătorii pascale, pe 28 aprilie 2019, la catedrala „Sf. M. Mc. Gheorghe“ din Tecuci, a fost deschisă expoziția cu creațiile realizate de elevii Școlii „Constantin Păunescu“, sprijiniți de elevi de clasa a IX-a de la Colegiul Național „Calistrat Hogaș“ și de la Liceul Tehnologic „Elena Caragiani“ din Tecuci în cadrul atelierului de creație ținut joi, 17 aprilie 2019, la Liceul Tehnologic „Elena Caragiani“ din acest municipiu.  

Elevii au manifestat creativitate și inventivitate în lucrările lor, fie că a fost vorba despre felicitări, fie că a fost vorba despre aranjamente specifice sărbătorii pascale. Optimismul specific vârstei s-a manifestat printr-o paletă de culori vii, variate și printr-o preferință pentru strălucirea pe care sclipiciul o dă obiectelor decorate cu ajutorul lui. 

Expoziția a rămas disponibilă și pentru a doua zi de Paști, când Tecuciul și catedrala s-au bucurat de vizita Înaltpreasfințitului Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, sosit să oficieze Sfânta Liturghie în cinstea Sfântului Gheorghe, patronul orașului și al catedralei tecucene.  Părintele Arhiepiscop a explicat celor aflați în catedrală cât de nepotrivită ar fi fost în acest an cinstirea sfântului mucenic în Săptămâna Pătimirilor, o săptămână centrată, din perspectivă duhovnicească, pe participarea credincioșilor din Biserica luptătoare, alături de dreptmăritorii din Biserica triumfătoare la Sfintele Patimi ale Mântuitorului Iisus Hristos. Prin Învierea Sa, Mântuitorul a dăruit patru daruri ucenicilor Săi și, prin aceștia, lumii care crede în El: bucuria, învierea, neînfricarea și iertarea. Darul bucuriei revărsat prin atingerea harului Duhului Sfânt este evidențiat în multiple situații în Biserică, începând cu Bunavestire, continuând cu binecuvântarea cu care Mântuitorul le întâmpină pe femeile mironosițe venind la mormântul Lui, prelungit în formulele de binecuvântare pe care sfinții Bisericii, precum Sfântul Serafim de Sarov, le-au folosit ulterior („Hristos a înviat, bucuria mea!“). Darul bucuriei se însoțește cu darul învierii. Învierea trebuie înțeleasă și în sensul ei de înviere din morți, realitatea care va marca sfârșitul istoriei și arătarea de necontestat a împărăției cerurilor, dar și în sensul ei de înviere spirituală, o înviere a fiecărei persoane umane, după întâlnirea autentică cu Dumnezeu în Persoana Mântuitorului. Învierea spirituală este condiția învierii din morți, la Judecata de Apoi, pentru dobândirea veșniciei binelui. Odată primit darul învierii, care aduce cu sine și bucuria harică, omul primește de la Mântuitorul, - explică ÎPS Casian - și darul mărturisirii, al neînfricării.  Iar pentru cei care rămân în Trupul Bisericii, urmează și un al patrulea dar, cel al iertării de păcate. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a trăit sub har darurile cele patru ale Mântuitorului și a dobândit intrarea în bucuria Domnului Său.

Biserica creștină dreptmăritoare se mândrește cu tineri sfinți, cu tineri de mare calitate duhovnicească, precum Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, un model extraordinar pentru tinerii actuali. Înaltreasfinția Sa a ținut să arate aprecierea pe care Biserica o arată și astăzi tinerilor merituoși, premiind elevii participanți la olimpiadele școlare și la diverse competiții regionale și naționale, precum elevii din echipa de robotică, Thobor, de la Colegiul Național „Calistrat Hogaș“ din Tecuci.

În aceeași linie a aprecierii arătate tinerilor, participanții la Sfânta Liturghie din a doua zi de Paști de la catedrala tecuceană, au manifestat interes față de creațiile realizate de elevii de la Școala „Constantin Păunescu“, au analizat obiectele confecționate de copii și au înțeles și volumul de muncă depus pentru realizarea acestora, dar și implicarea profesorilor coordonatori fără de care activitatea aceasta nu ar fi avut rezultatele deja constatate.

Colaborarea dintre școală și Biserică se vădește extrem de productivă în acest proiect „Școala – prietena ta“. După implicarea elevilor în manifestările „Pro Viață“ și excursia de la Mănăstirea Toflea din martie a.c., expoziția cu produsele atelierului de creație poate fi considerată un al doilea fruct binecuvântat al acestei colaborări.

Prof. Mirela Druță

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook