În ziua de 2 aprilie a.c., o echipă de voluntari din cadrul Parohiei „Sfântul Dumitru“ – Brăilița din municipiul Brăila, alături de preotul paroh, au vizitat 3 familii cu mulți copii, care au o situație materială precară și locuiesc într-o zonă aflată la periferia orașului Brăila, lipsită de apă curentă și alte utilități de primă necesitate.
Cu acest prilej, le-au fost oferite diverse produse alimentare și dulciuri, precum și două plite de tip aragaz cu butelii, necesare pentru prepararea hranei. Cele 22 de persoane care alcătuiesc familiile respective s-au bucurat să primească acest ajutor binevenit.
În aceeași zi, preoții de la Parohia „Sfinții Arhangheli“ din Brăila, însoțiți de voluntari, au venit în sprijinul a 10 familii nevoiașe ale căror copii beneficiază zilnic de masa de prânz la Cantina socială „Sfântul Vasile cel Mare” din cadrul parohiei. Acestor familii, dar și unui număr de 6 persoane în vârstă și singure, care se deplasează greu și nu au posibilități materiale, le-au fost oferite pachete cu produse alimentare de bază.
De asemenea, Parohia mixtă româno-elenă „Buna Vestire“ - Brăila a venit în sprijinul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie din municipiu, prin oferirea unui frigider care este necesar atât cadrelor medicale, cât și persoanelor internate la secția Lehuze – Prematuri a spitalului.
Un număr de 78 de persoane au fost sprijite prin aceste activităţi, iar valoarea totală a donațiilor este de 3.361 lei.
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos
FacebookContact