În Duminica Floriilor, în toate bisericile din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos a fost săvârşită Sfânta Liturghie.
Sfânta Liturghie de la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie, în această duminică, au fost oferite de slujitorii sfânt locaș.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit credincioșilor despre sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim ca mod de pregătire a noastră pentru săptămâna Patimilor şi Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Îndemnul de astăzi al Părintelui Arhiepiscop a fost ca în perioada următoare, densă din punct de vedere al slujbelor săvârșite în Biserică, să încercăm să înmulțim fiecare rugăciunea, pocăința și faptele bune, iar prin acestea să ne putem curăți sufletele pentru a primi lumina Sfintei Învieri.
De asemenea, chiriarhul Dunării de Jos a amintit programul liturgic și duhovnicesc din Săptămâna Mare care va culmina cu Praznicul Învierii Domnului, explicând totodată însemnătatea fiecărei denii ce urmează a se săvârși din această seară.
La această sărbătoare, credincioșii s-au aflat în casele lor și au fost în comuniune de rugăciune cu slujitorii Sfintelor Altare, prin intermediul televiziunii și al internetului.
La finalul slujbei, Părintele Arhiepiscop a rostit rugăciunea de binecuvântare a stâlpărilor, care ulterior, prin voluntari desemnați potrivit prevederilor legale transmise de autorități, au fost împărțite credincioșilor care le-au solicitat.
În contextul actual din țara noastră, în toate bisericile din cuprinsul Patriarhiei Române se citește înainte de Otpustul Slujbei Rugăciunea specială pentru încetarea epidemiei.
Pentru a ajunge în casele cât mai multor credincioși, Sfânta Liturghie din Duminica Floriilor de la Catedrala Arhiepiscopală a fost transmisă în direct pe un post de televiziune locală și pe pagina de facebook a Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Pr. Rareș Bucur
FacebookContact