Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În data de 16 aprilie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, Parohia „Sfântul Antonie cel Mare“ din Galaţi, în cadrul căreia funcţionează un Centrul de zi pentru copii, a oferit pachete cu alimente neperisabile pentru 50 de copii din parohie, care provin din familii nevoiaşe.

După ce darurile au fost pregătite de angajaţii şi voluntarii cantinei, acestea au fost oferite, fie la sediul centrului social, fie la casele beneficiarilor. Valoare produselor dăruiteîn această zia fost de 6.000 de lei.

De la începutul perioadei de epidemie din ţara noastră şi până în prezent, centrul social a oferitzilnic celor 50 de beneficiari hrană caldă şi alimente neperisabile

Pe lângă aceste ajutoare, centrul social a ofeit personelor aflate în carantină în municipiul Galaţi produse de igienă în valoare de 5.000 lei.

Acţiunea de astăzi face parte din programul eparhial de ajutorare a familiilor nevoiaşe cu mulţi copii, a persoanelor aflate în carantină sau izolate la domiciliu şi a vârsnicilor aflaţi în risc social.

⁕⁕⁕

În anul 2005, Parohia „Sfântul Antonie cel Mare“ din Galaţi, a demarat construirea unui centru destinat copiilor din familii nevoiaşe, fondurile provenind de la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi din bugetul parohiei.

Pe parcursul a patru ani a fost ridicată actuala clădire, respectiv Centrul de zi pentru copii, care cuprinde: o sală de meditaţie, una de calculatoare, două spatii pentru birouri, o sală de mese, o bucătărie, o magazie şi 4 grupuri sanitare.

Dacă la început au fost oferite servicii educaţionale unui număr de 15 elevi proveniţi din familii sărace, în momentul de faţă, numărul copiilor a crescut la 50, aceştia fiind selectaţi în baza anchetelor sociale efectuate de asistentul social angajat.

Asistaţii sunt elevi între 8 şi 13 ani, care primesc la centru, pe lângă masa caldă şi consiliere socială, psihologică, duhovnicească şi sprijin în efectuarea temelor primite la şcoală.

În momentul de faţă, susţinereaactivităţilor acestui centru socio-educaţional se desfăşoară în parteneriat cu Consiliul Local Galaţi.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook