Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În noaptea Sfintei Învieri a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în Catedrala Arhiepiscopală din Galați, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, a oferit preoţilor de la parohiile Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Lumina Sfântă adusă în aceeași seară de o delegaţie a Patriarhiei Române, direct de la biserica „Învierii Domnului“ din Ierusalim. Lumina a fost dusă cu evlavie de preoţi în parohiile unde ei slujesc şi oferită,prin voluntarii desemnați de la fiecare parohie, credincioşilor care au solicitat-o.

De asemenea, reprezentanți ai poliţiştilor, jandarmilor şi pompierilor, afalțila datorie în noaptea de Înviere au primit Sfânta Lumină de la chiriarhul Dunării de Jos pentru a o dărui mai departe colegilor care veghează şi se ostenesc pentru sănătatea și siguranța noastră.

După acest moment, chiriarhul locului împreună cu soborul slujitor de preoți și diaconi,în sunetul clopotelor, au mers în procesiune către zona din fața Catedralei Arhiepiscopale, de unde a rostit chemarea „Veniţi de luaţi lumina“.

În continuare,în Catedrala Arhiepiscopală a urmat slujba Canonului Învierii și Sfânta Liturghie Pascală, săvârșite de ierarhul Dunării de Jos.

În cuvântul adresat credincioşilor, de această dată aflați în casele lor, ierarhul Dunării de Jos a subliniat însemnătatea duhovnicească a aducerii, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a Sfintei Lumini care se oferă tuturor celor prezenţi la Biserica Sfântului Mormânt a Mântuitorului Hristos de la Ierusalim şi i-a îndemnat pe toţi să fie lumină şi călăuzitori pentru semenii noştri aflaţi în neputinţe şi în grele încercări, mai ales în această perioadă de pandemie.

La final, Părintele Arhiepiscopa rostit rugăciunile de binecuvântare atradiţionalelor ofrande pascale.

Pentru ca bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos să ajungă în casele cât mai multor credincioși, Sfânta Liturghie din Noaptea Învierii de la Catedrala Arhiepiscopală a fost transmisă în direct pe un post de televiziune locală și pe pagina de facebook a Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Pr. Rareș Bucur

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook