Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În zilele de 20 și 21 aprilie, după săvârșirea Sfintei Liturghii, la îndemnul Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, preotul paroh din parohia Berteștii de Jos, împreună cu câțiva voluntari, au prelungit bucuria de la Altarul lui Hristos la ,,altarul“ aproapelui în cadrul programului ,,Nimeni nu este singur de Sfintele Paști“.

53 de persoane cu posibilități materiale reduse din localitate au primit în această perioadă de bucurie pascală, pe lângă sprijinul duhovnicesc zilnic, și ajutor material care a constat în oferirea de alimente neperisabile, îmbrăcăminte, încălcălțăminte, dulciuri, cărți de zidire sufletească și obiecte de colportaj.

Valoarea ajutoarelor oferite a fost de 1.700 lei.

Această activitate filantropică a fost posibilă prin contribuția Parohiei Berteștii de Jos și a unor oameni buni dispuși să-și ajute aproapele aflat în nevoi.

Beneficiarii au primit cu bucurie darurile și au mulțumit lui Dumnezeu și donatorilor care au fost aproape de ei prin această faptă bună.

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook