Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În după-amiaza zilei de 15 aprilie 2021, cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfințitului Părinte Casian, a avut loc la Galaţi etapa eparhială a Concursului Naţional Catehetic„Biserica - familia românilor de pretutindeni“.

Concursul desfăşurat în contextul „Anului omagial al pastoraţiei românilor din afara României“, a fost implementat în Arhiepiscopia Dunării de Jos, în cele opt protopopiate ale eparhiei, prin Biroul de catehizare a tineretului din cadrul Sectorului învăţământ.

La Centrul Eparhial din Galaţi, o comisie formată din consilierul eparhial din cadrul Sectorului cultural al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, directorul Aşezământului eparhial „Sf. Vasile cel Mare“, inspectorul pentru disciplina Religie din judeţul Galaţi şi inspectorul eparhial din cadrul Biroului de cateheză şi activităţi cu tineretul a jurizat lucrările câştigătoare de la fiecare protoierie, desemnând ocupanţii primelor trei locuri pe eparhie, conform criteriilor din metodologia de concurs.

La acest concurs naţional, la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos au participat un număr de 821 de elevi din 43 degrupuri catehetice parohiale.

În continuare,în Sala „Episcop Chesarie Păunescu“ a Centrului Eparhial a avut loc o videoconferinţă online.

Întrunirea a fost prezidată de chiriarhul Dunării de Jos şi a reunit în faţa dispozitivelor electronice de comunicare copiii şi tinerii participanţi la programele catehetice parohiale din cele două judeţe ale Eparhiei Dunării de Jos, preoţii coordonatori ai programelor cu tinerii în parohii, precum şi inspectori şi profesori de religie.

Până la Praznicul Învierii Domnului, cei 821 de participanţi, împreună cu preoţii coordonatori vor primi diplome şi premii oferite de Arhiepiscopia Dunării de Jos prin parohiile implicate.

În cadrul videoconferinţei, cu mare bucurie, emoţie şi entruziasm au participat şi grupuri catehetice din diaspora, care au transmis aspecte din activităţile desfăşurate în cadrul parteneriatelor realizate prin acest concurs.

Tot astăzi, ierarhul Dunării de Jos a avut o şedinţă de lucru cu profesorii de religie din municipiul Galaţi şi cu inspectorul pentru disciplina Religie din judeţul Galaţi, în cadrul căreia au fost discutate aspecte ce ţin de lucrarea misionară a profesorului de religie în şcoala românească, evidenţiindu-se necesitatea cunoaşterii şi implicării în multiplele activităţi pe care Biserica le desfăşoară în societate.

La final, Părintele Arhiepiscop i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi şi le-a transmis câteva îndrumări şi încurajări pentru perioada următoare.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook