Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Duminica a 5-a din Postul Sfintelor Paști, numită și duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați.

La slujbă au fost prezenţi numeroşi credincioşi gălăţeni, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Catedralei Arhiepiscopale.

Ca și în duminicile anterioare, la momentul cuvenit, mulţicopii din comunitatea gălățeană împreună cu credincioși au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a tâlcuit pericopa evanghelică din această duminică de la Sfântul Apostol Marcu, capitolul 10, versetele de la 32 la 45, în care Mântuitorul prevestește moarte și învierea Sa și îi inițiază pe apostoli în ceea ce avea să urmeze, luminând firea omenească spre cunoașterea tainelor lui Dumnezeu.

De asemenea, ierarhul a vorbit despre viaţa Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, evidenţiind puterea pocăinței care face din omul păcătos un înger virtuos chiar aici pe pământ.

În partea finală a omiliei, Părintele Arhiepiscop a amintit celor prezenţi de programul pastoral-misionar şi social-filantropic desfăşurat în Eparhia Dunării de Jos în această duminică prin care peste 1000 de persoane nevoiaşe au primit sprijin spritual şi material din partea slujitorilor Sfintelor Altare.

„Din dumnezeiasca, iubitoarea şi vindecătoarea de răni sufleteşti şi trupeşti slujire arătată Mântuitorului Iisus Hristos, în Arhiepiscopia Dunării de Jos potrivit unei tradiţii, peste 20 de sfinţiţi slujitori din administraţia Centrului Eparhial şi de la cele opt protopopiate, împreună cu fraţii slujitori din parohiile unde este mai multă suferinţă, sărăcie şi singurătate s-a prelungit, după cât s-a putut spiritual şi filantropic, iubirea milostivă a Domnului la peste 1.000 de bolnavi ţintuiţi la pat, dar înălţaţi prin credinţă şi jertfă la învierea dragostei prin care aşteptămşi învierea bucuriei, a păcii şi a armoniei dintre noi toţi“, a spus chiriarhul Dunării de Jos.

La iniţiativaşi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, membrii Permanenţei Consiliului Eparhial şi cei opt protoiereii au continuat tradiţionala misiune în săptămâna a V-a din Postul Sfintelor Paşti în satele cu populaţie puţinăşi cu posibilităţi materiale reduse din Eparhia Dunării de Jos.

În cadrul acestor vizite misionare, a fost săvârşită Sfânta Liturghie şi au fost oferite ajutoare filantropice, constând în cărţi de rugăciune, iconiţe, alimente neperisabile, bunuri igienico-sanitare şi dulciuri la peste 1.000 de persoane aflate în impas economic, care trăiesc în localităţi sărace din cele două judeţe ale Eparhiei Dunării de Jos, Galaţi şi Brăila.

Echipele misionare au fost alcătuite din clerici, credincioşi din cadrul Consiliilor şi Comitetelor parohiale ş tineri voluntari.

Beneficiarii au primit cu mare bucurie darurile și au mulțumit dăruitorilor pentru această faptă bună.

Această acţiune constituie o etapă din cadrul unor programe eparhiale pastoral-misionare, social-filantropice şi cultural-educative desfăşurate în perioada pre pascală în Arhiepiscopia Dunării de Jos prin implicarea Centrului Eparhial, a protoieriilor şi a parohiilor.

Pr. Rareş Bucur

 

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook