Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În preajma marilor sărbători creştine, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopia Dunării de Jos, prin Sectorul social-filantropic al Centrului Eparhial, cele 8 protopopiate şi parohiile din cuprinsul eparhiei, derulează ample programe filantropice, îndreptate cu precădere spre familiile cu mulţi copii, bătrânii nevoiaşi sau persoanele defavorizate şi marginalizate social, prin aceştia aflându-se şi refugiaţii urcaineni.

Anul acesta, programul eparhial devenit tradiţie şi denumit sugestiv „Ne înnoim de Sfintele Paşti“ se axează pe oferirea de sprijin spiritual şi material familiilor cu mulţi copii şi cu posibilităţi materiale reduse şi copiilor instituţionalizaţi în centre de asistenţă socială din cele două judeţe ale Eparhiei Dunării de Jos, Galaţi şi Brăila.

Prin acest program eparhial, 3.157 de copii beneficiază de sprijin din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos, valoarea ajutoarelor oferite fiind de 315.700 lei.

Din această valoare, Centrul Eparhial suportă 60%, iar protopopiatele şi parohiile câte 20%.

În cadrul acestui program, astăzi, 13 aprilie 2022, preoţi de la Centrul eparhial şi de la Protopopiatul Tecuci împreună cu tineri voluntari au oferit daruri copiilor din Centrul de reabilitare şi reintegrare socială a copilului cu handicap - Casa „David Austin“ din localitatea Ţigăneşti, comuna Munteni, judeţul Galaţi.

Luând act de nevoile urgente ale acestei instituţii de asistenţă socială din judeţul Galaţi, preoţii au oferit produse de igienă şi materiale de curăţenie, jucării, încălţăminte, prosoape,cărţi de rugăciune, iconiţe şi dulciuri.

După ce darurile au fost pregătite specialla sediul protoieriei Tecuci de preoţii şi voluntarii implicaţi în organizarea şi desfăşurarea acestei activităţi, acestea au fost transportate la sediulinstituţiei beneficiare şi distribuite potrivit nevoilor curente.

Angajaţii şi cei 27 de copii asistaţis-au bucurat de vizita şi darurile aduse cu mare dragoste şi disponibilitate de preoţi.

În acest centru social sunt îngrijiţi copii şi tineri cu handicap mental, şcolarizaţi în unităţi de învătamant special, separaţi temporar sau definitiv de părinţii lor, ca urmare a stabilirii în condiţiile legii a măsurii plasamentului în acest tip de serviciu social.

Copiii primesc aici servicii de tip residenţial, servicii de reabilitare şi recuperare, consiliere psihologică, asistenţă medicală şi îngrijire.

Programul eparhial „Ne înnoim de Sfintele Paşti“ se desfăşoară în aceste zile pre pascale susţinut în toate parohiile din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Pr. Rareş Bucur

 

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook