Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, în săptămâna Sfintelor Pătimiri, Parohia „Sf. Cuv. Parascheva“ din municipiul Galați a reușit să sprijine 75 de familii nevoiașe, unele cu mulți copii, cu bătrâni singuri și bolnavi.

Darurile oferite au constat în alimente neperisabile și produse pascale, respectiv cozonaci și pască tradițională, dar și produse lactate și carne.

De asemenea, parohia gălățeană a ajuns cu daruri pascale și la Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil – Galați, unde 40 de imigranți din Siria, Irak, Afganistan, Somalia, Sudan, Libia și Iordania, cazati în acest Centru au primit cozonaci, ouă și paine.

Tot în această săptămână, în cadrul  programul eparhial „Ne înnoim de Sfintele Paşti“ parohia a oferit prin preotul paroh Ion Gologan articole vestimentare și încălțăminte pentru 20 de copii care provin din familii cu posibilităţi materiale reduse.

Valoarea totala a ajutoarelor acordate de Parohia „Sf. Cuv. Parascheva“ din Galați în Săptămâna Mare se ridica la suma de 17.000 lei.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook