Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În ziua Marelui Praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos, la Penitenciarul de maximă siguranţă din Galaţi, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos împreună cu preotul capelan Ovidiu Gafton a săvârşit slujba Vecerniei speciale pentru deţinuţii adunaţi în capela „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din cadrul acestei instituţii de detenţie.

Cu acest prilej, chiriarhul Dunării de Jos a adresat un cald cuvânt părintesc persoanelor private de libertate prezente la acest moment de suflet desfăşurat în capela penitenciarului, încurajându-i şi îndemnându-i să-şi păstreze şi să trăiască cu bucurie credinţa în Hristos Cel Înviat din morţişi, fiecare în parte, să fie lumină pentru cei din jur.

În continuare, persoanele private de libertateau susţinut un program de cântece pascale intitulat sugestiv „Învierea noastră cu Hristos“.

După tradiţie, ierarhul  a împărţit daruri pascale celor prezenţi, a ciocnit cu ei ouă roşii şi i-a întărit duhovniceşte în această mare zi a creştinătăţii.

Programul a continuat cu vizitarea de către Părintele Arhiepiscopa creştinilor şi creştinelor în celulele penitenciarului, pentru a le aduce tuturor bucuria Învierii, a-i binecuvânta şi a ciocni cu aceştia ouă roşii.

Această vizită face parte din programul tradiţional al chiriarhului locului din prima zi a Marelui Praznic al Învierii Domnului.

Pr. Rareş Bucur

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook