Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În contextul anului omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice, în municipiul ocrotit de Sfântul Ierarh Nicolae din Arhiepiscopia Dunării de Jos s-a desfăşurat astăzi, 6 aprilie, o activitate pastoral-misionară şi filantropică la Căminul pentru persoane vârstnice „Caraiman“ din cadrul Complexului rezidenţial „Sf. Ap. Petru şi Pavel“ din acest oraș de la Dunăre.

Acţiunea de binefacere a fost organizată de preoții din cercul misionar nr. 4 din cadrul Protopopiatului Brăila şi a constat în săvârşirea Tainei Sfântului Maslu şi oferirea de daruri persoanelor vârstnice instituţionalizate în această unitate de asistenţă socială.

După slujba oficiată de clericii brăileni, cele 100 de persoane asistate în cadrul centrului de ocrotire socială au primit cărţi de rugăciune, iconiţe, alimente neperisabile, pături şi lenjerii pentru paturi, achiziţionate special pentru ei.

Atât personalul angajat al acestei instituţii, cât şi bătrânii beneficiari s-au bucurat de vizita slujitorilor bisericii şi au mulţumit pentru grija permanentă şi darurile oferite.

Valoarea ajutoarelor oferite în cadrul acestei acţiuni filantropice a fost de 5.000 lei.

Complexului rezidenţial pentru persoane vârstnice „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Brăila dispune de 201 locuri de cazare amplasate în 2 locaţii din municipiul Brăila.

Prin personalul caminului cu o buna pregatire profesionala, sunt asigurate condiţii corespunzătoare de găzduire şi de hrana, îngrijiri medicale, recuperare şi resocializare, activităţi de petrecere a timpului liber, asistenţă socială şi psihologică.

Asistenţa religioasă este asigurată de către un preot capelan prin slujbe săptămânale, spovedanie regulată şi oferirea Sfintei Împărtăşanii.

Asistaţii beneficiază şi de servicii de ergoterapie, călcătorie, dar şi alte facilităţi precum bibliotecă, sală de festivităţi şi dans, cabinet de masaj, sală de mese şi pentru petrecerea timpului liber.

În această perioadă de sărbătoare pentru muncipiul Brăila, prin implicarea mai multor parohii brăilene, în zilele următoare sunt planificate şi alte activități pastoral-misionare şi social-filantropice pentru sprijinirea spirituală şi materială a unităţilor medicale, a centrelor sociale, a grădiniţelor şi a altor semeni nevoiaşi neinstituţionalizaţi, tineri şi vârstnici deopotrivă.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook