Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

După ce zilele trecute, patruzeci de elevi seminarişti au vizitat Centrul Eparhial şi s-au bucurat de întâlnirea cu  Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, astăzi, 28 aprilie 2023, alte două grupuri de elevi şi studenţi au venit la Galaţi pentru a se întâlni cu arhipăstorul acestei eparhii şi a vedea Catedrala arhiepiscopală şi incinta Centrul eparhial.

Cincizeci de elevi din clasele a cincea până la a opta, de la Şcoala Gimnazială din localitatea Stăncuţa, judeţul Brăila, au fost beneficiarii vizitei de astăzi care se înscrie în seria activităţilor desfăşurate de unităţile şcolare din România în cadrul programului „Şcoala altfel“.

De asemenea, un grup de studenţi străini de la Facultatea Transfrontalieră şi de la alte facultăţi din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi, însoţiţi de cadre didactice, au venit la Centrul Eparhial şi au avut prilejul unei remarcabile întrevederi cu ierarhul eparhiot.

Părintele Arhiepiscop Casian i-a primit cu mare bucurie pe vizitatori şi, pentru câteva ore, le-a fost acestora gazdă primitoare, ghid şi îndrumător atât în cel mai reprezentativ locaş de cult al eparhiei, Catedrala arhiepiscopală, cât şi în spațiile Centrului eparhial.

Programul vizitei de astăzi a început, sub coordonarea ierarhului Dunării de Jos, în curtea Reşedinţei arhiepiscopale cu un dialog cu studenţii şi cu câteva jocuri recreative cu elevii, şi a continuat la Catedrala arhiepiscopală, unde vizitatorii s-au închinat, s-au rugat şi au primit informaţii despre acest sfânt locaş de cult.

De la catedrală, şcolarii de gimnaziu au mers la Fabrica de lumânări „Sf. Mc. Fotini“ unde au putut vedea spaţiul de lucru, echipamentele de baza, tipurile de matriţe utilizate în activitatea de confecţionare a lumânărilor şi etapele procesului tehnologic de realizare al acestor obiecte de cult.

Aici, Înaltpreasfinţia Sa le-a oferit copiilor lumânări, iconițe şi cărţi de rugăciuni.

Vizita s-a încheiat la troiţa şi fântâna arteziană din curtea Centrului eparhial, unde micii vizitatori au primit dulciuri din partea chiriarhului Dunării de Jos şi au mulţumit pentru ospitalitatea şi dragostea părintească de care s-au bucurat în cadrul acestei frumoase deplasări.

Pr. Rareş Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook