Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În Duminica a treia după slăvitul Praznic al Învierii Domnului, biserica gălăţeană „Sfântul Mucenic Antim şi Sfintele Femei  Mironosiţe“ şi-a sărbătorit hramul.

Biserica a primit de astăzi şi hramul Soborul Sfintelor Femei Românce, întrucât anul 2026 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul comemorativ al femeilor cu viață sfântă (mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame), iar în această duminică, împreună cu cinstirea Sfintelor Femei Mironosițe este cinstit şi Soborul Sfintelor Femei Românce.

Ierarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, a oficiat astăzi Sfânta Liturghie în biserica acestei comunităţi parohiale, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa rugătoare a multor tineri şi copii de la cele patru şcoli din cuprinsul parohiei, precum şi a numeroşi credincioși, foarte mulţi  dintre cei prezenţi purtând în mâini icoane cu chipurile Sfintelor Femei Românce.

În cadrul slujbei au fost rostite rugăciuni către Milostivul Dumnezeu pentru toate creştinele care trudesc în familie, în societate şi în Biserică, în ţară şi peste hotare, multe dintre acestea fiind sprijin de nădejde pentru semenii noştri bolnavi şi aflaţi în suferinţe.

La momentul cuvenit, mulţi dintre copiii şi credincioşi prezenţi la slujbă au fost împărtășiţi cu Sfintele Taine.

În cuvântul de învățătură, Părintele Arhiepiscop a tâlcuit pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu, în care se relatează despre punerea în mormânt a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi momentul în care femeile mironosiţe au venit la mormântul Domnului Hristos cu miruri, devenind primele martore ale Slăvitei Învieri.

Arhipăstorul Dunării de Joa a arătat că Mironosiţele Femei sunt modele de credinţă pentru toate femeile creştine din toate timpurile, iar în această parohia s-a putut vedea, încă de la întemeiere ei, credinţa, devotamentul şi hărnicia binecredincioaselor creştine care au sprijinit cu multă jertfă lucrările de edificare a acestui lăcaş de cult.

”Așa precum Domnul îşi zidește bisericile și inspiră slujitorii, cu părintele paroh și cu un mănunchi de binecredincioase de aici din acest cartier fără popă, numit în comunism, acum 35 de ani, aproape zi la zi, o bucată de pământ a fost oferită zidirii unei biserici.

Nicăieri femeile n-au vegheat cărămizile, zi și noapte, și nu s-au zidit ca în acest sfânt lăcaș, care de atunci a primit și hramul Sfintelor Femei Mironosițe.

Iată de ce astăzi dânsele poartă cu cinste și demnitate, cu speranță și bucurie împreună cu copiii lor, icoanele Sfintelor Femei Românce, sfințite azi pentru a intra în sufletele și în casele dumnealor, căci de astăzi înainte, Sfintele Femei Românce și-au găsit prim locaș statornic în sufletele, în casele și în viața familiilor creștine din parohia Sfintele Femei Mironosițe și de astăzi parohia și a Sfintelor Femei Românce.

Dă, Doamne, aceeași binecuvântare în toate sufletele, în toate casele pentru românii de aici și de pretutindeni și fă din mamele creștine și din femeile creștine icoane tot așa de vii și frumoase ca și ale Sfintelor Femei Românce!”, a spus ierarhul.

Totodată, ierarhul locului i-a îndemnat pe toţi cei prezenţi la hramul acestei parohii să primească şi să aplice în viaţa lor, cu dragoste şi cu bucurie creştină, mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel intitulat: Femeile Mironosițe – modele pentru femeile creștine  dedicate slujirii semenilor și mărturisirii lui Hristos Cel înviat”, transmis la Duminica Mironosiţelor în toate parohiile din Patriarhia Română.

Ziua de prăznuire a Sfintelor Femei Mironosiţe s-a încheiat în această parohie gălăţeană cu sfinţirea a 100 de icoane cu chipul celor 16 Sfinte Femei Românce, canonizate anul acesta, şi oferirea acestora copiilor şi credincioaselor prezente la hram, împreună cu darurile pascale, pregătite de harnicele femei din comitetul parohial.

***

Situată în nord-vestul oraşului Galaţi, pe Bulevardul Milcov nr. 25 A, într-o zonă muncitorească, Parohia „Sfântul Sfinţit Mucenic Antim şi Sfintele Femei Mironosiţe“ deserveşte nevoile pastorale şi liturgice ale credincioșilor din cartierele Micro 13 B şi Micro 38.

Parohia a fost înfiinţată în anul 1990, la 21 septembrie, prin desprinderea a două zone din parohiile „Sfânta Treime“- Fileşti şi „Adormirea Maicii Domnului“ - Cimitir.

La data de 1 iunie 1991, a fost sfinţit locul şi a fost pusă piatra de temelie pentru noua biserică, slujba fiind săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, pe atunci Arhiereu-Vicar al Episcopiei Dunării de Jos, împreună cu un sobor de preoţi şi un mare număr de credincioşi.

Impresionantul devotament al enoriaşilor şi osârdia credincioaselor din parohie care ajutau la construcţia bisericii au făcut ca, la propunerea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, în anul 1994, biserica să primească şi al doilea hram, cel al Sfintele Femei Mironosiţe.

 Pr. Rareș Bucur

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook