La hotarul de nord al Eparhiei Dunării de Jos, Dumnezeu a aşezat Mănăstirea de la Cârlomăneşti, ca o cetate spirituală de strajă, în care monahii ca nişte santinele în rugă permanentă veghează la siguranţa duhovnicească a zonei.
Aşezată sub purtarea de grijă a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, mănastirea şi-a deschis porţile din ziua praznicului Maicii Domunului când, la ceas de „Lumină lină“ s-a sâvarşit slujba Vecerniei şi privegherii.
În ziua de 16 august, de la ora 7.00 s-a săvârşit slujba de sfinţire a apei si Sfântul Maslu. De la ora 8.30, pc consilier Horaţiu Moldovan şi pcuv exarh Antonie, delegaţii Chiriarhului Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, şi un sobor de peste 30 de preoţi au săvârşit slujba tunderii în monahism a părintelui rasofor Irineu, vieţuitor al mănăstirii, care a primit numele celui mai tânăr fiu martinizat al domnitorului Brâncoveanu - Matei.
În prezenţa evlavioasă a credincioşilor sosiţi în număr mare la acest moment de aleasă sărbătoare, a fost oficiată slujba Sfintei Liturghii, la finalul căreia, elevi din parohiile „Sfântul Gheorghe“ - Tecuci, Lieşti, Brătuleşti şi Corod II, majoritatea participanţi la programul catehetic naţional „Hristos împărtăşit copiilor“, îmbrăcaţi în costume naţionale au susţinut un progam cultural-artistic închinat Sfinţilor Martiei Brâncoveni.
La final, pc consilier Horaţiu Moldovan a transmis clerului şi credincioşilor prezenţi mesajul Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian şi a ţinut un cuvânt de învăţătură.
Prin grija mănăstirii şi a Protoieriei Tecuci toţi credincioşii au fost invitaţi la tradiţionala agapă creştină.
Cu binecuvântarea Chiriarhului locului şi prin implicarea Protoieriei Tecuci a fost realizată o icoană a Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi a fost vernisată o expoziţie foto şi grafică cu toate ctitoriile Brâncoveneşti.
FacebookContact