Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

 

La praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, credincioşii bisericii greceşti din municipiul Galaţi s-au aflat în zi de sărbătoare.

Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa oficialităţilor locale, membrilor comunităţii elene din Galaţi,  precum şi numeroşilor credincioşi din parohie şi din întregul municipiu.

În cuvântul de învățătură, Părintele Arhiepiscop a vorbit despre Marelui Praznic al Schimbării la Față a Mântuitorului și însemnătatea acestuia pentru credincioșii de astăzi, subliniind totodată și importanța pelerinajului în viața unei comunități creștine, ca efort și bucurie în urcușului duhovnicesc către transfigurarea și spiritualizarea noastră.

La momentul liturgic cuvenit, mulți copii și credincioși prezeți la slujbă au fost împărtășiți cu Sfintele Taine.

În încheiere, a fost rostită rugăciunea specială pentru binecuvântarea strugurilor și a fost oficiată slujba parastasului pentru ctitori, după care cei prezenţi au fost invitaţi la tradiţionala agapă creştină.

Ca în fiecare an, un moment de mare înălţare sufletească l-a constituit sosirea Icoanei Maicii Domnului Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea Adam, care, de la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului, se află în procesiune în majoritatea parohiilor din protopopiatele judeţului Galaţi.

În faţa icoanei Maicii Domnului, într-o atmosferă deosebit de evlavioasă, preoții slujitori în prezența a numeroși credincioși au săvârşit slujba Acatistului și a rostit rugăciuni de mulțumire.

***

Biserica greacă din municipiul Galaţi a fost întemeiată în anul 1866, când, la sărbătoarea Schimbării la Faţă a fost aşezată piatra de temelie.

Sfinţirea noului locaş de cult s-a făcut la 6 august 1872 de către episcopul Melchisedec Ştefănescu, care la acea dată era episcop al Romanului, alături de arhimandritul Eughenie Xiropotamu.

La intrarea principală, pe o placă de marmură, sunt gravate numele ctitorilor principali ai bisericii: Andreas Panas, Dimitrios Rodokanakis, Constantin Sakomanos.

Cladirile din jurul bisericii erau destinate clericilor săi şi şcolii elene confesionale.

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook