Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Sfânta Icoană a Maicii Domnului de la Mănăstirea „Adam a păşit în 9 august în aşezările din Protopopiatul Tecuci, prima localitate fiind Iveşti, unde părintele protopop de Tecuci şi un sobor de preoţi au săvârşit slujba sfinţirii apei. Pe toată durata poposirii Maicii Domnului, în această localitate care are o comunitate de etnie rromă, preoţii şi credincioşii au intonat imne închinate Maicii Domnului. S-a rostit şi acatistul Maicii Domnului, timp în care fiecare credincios a stat la sfat cu Maica Domnului, închinându-se la Icoana sa.

De la Iveşti, Sfântul Odor a pornit înspre localităţile Diecheni, Buceşti, Şerbăneşti şi Lieşti.

În următoarea zi, procesiunea a continuat la Umbrăreşti, unde s-a săvârşit Sfânta Liturghie, îndreptându-se apoi în localitatea Barcea şi de aici la parohia „Sfântul Gheorghe“ din Tecuci după care s-a pornit în procesiune către parohia „Adormirea Macii Domnului“.

Duminică, 11 august, Maica Vieţii şi-a îndreptat cu întreg alaiul de credincioşi la biserica „Sfântul Nicolae“ şi apoi în mijlocul comunităţii de la „Sfinţii Voievozi“ şi „Sfinţii Împăraţi“, tot din municipiul Tecuci.

Smerenia, evlavia i-au însoţit pe credincioşii care au mulţumit şi au cerut Maicii Domnului şi Fiului ei ploaie bună şi curată pentru ca holdele şi poamele să fie îndestulătore.   

Maria Stanciu

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook