Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

La praznicul Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Vladimireşti din centrul judeţului Galaţi şi-a cinstit ocrotitoarea.

Cu acest prilej, la Altarul de vară al mănăstirii, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţişi diaconi, în prezenţa monahiilor mănăstirii, a pelerinilor şi a credincioşilor din parohiile învecinate. Acestora li s-au adăugat şi români care lucrează peste hotare, veniţi acasă în perioada de concediu pentru a fi alături de cei dragi.

În cuvântul de învăţătură, chiriarhul Dunării de Jos a vorbit despre înţelesurile praznicului Adormirii Maicii Domnului şi despre evlavia deosebită pe care credincioşiio au faţă de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

La final a fost săvârşit parastasul pentru ctitorii şivieţuitoriiacestei vetre monahale, trecuţi la cele veşnice.

***

Situată la 4 km de comuna Tudor Vladimirescu, Mănăstirea Vladimireşti este un loc de pelerinaj şi hrană sufletească pentru cei care-i cunosc istoricul sau îl află atunci când ajung aici ca vizitatori. Mănăstirea de maici cu un sobor de 110vieţuitoare, se situează în prezent pe locul trei în ţară ca număr de personal, după mănăstirile Agapia şi Văratec, iar pe primul loc între mănăstirile cu vieţuire de obşte.

Biserica mare - construită pe locul primei apariţiiDumnezeieşti, în formă de cruce conform tradiţiei ortodoxe, are hramul Adormirea Maicii Domnului. La est de biserica mare este situat paraclisul (biserica mică), iar la sud micul altar de vară.

Poarta de la intrarea pe domeniul mănăstirii este tipic maramureşeană şi a fost lucrată în 1992. De aici porneşte drumul spre livadă, vie şi iaz. Intrarea în incintă se face pe o alee străjuită de tei, trecând pe sub clopotniţă. De o parte şi de alta se află stăreţiaşi căminul preoţesc.

Muzeul deţine 106 icoane vechi din secolele XVIII-XIX. Aici se păstrează crucea de lemn sau „crucea din porumb“ cu care s-a însemnat locul Sfântului Altar la arătarea semnului dumnezeiesc. Se mai află o icoană cu Maica Domnului lăsată maicii stareţe de mama sa pe patul de moarte. În stăreţia mănăstirii se păstrează opt potire de argint masiv din cele 12 găsite în faţa sfintei proscomidii în biserica mare (ascunse de o persoană necunoscută, la închiderea mănăstirii). Tot aici se găsesc şi alte icoane de valoare.

La sud de biserica mare este mormântul părintelui arhimandrit Visarion Nicolau, ctitorul paraclisului, iar la nord mormântul maicii stareţe Veronica, decedată la 15 septembrie 2005.

Mănăstirea Vladimireştideţine ateliere de pictură, sculptură de rame şi mobilier bisericesc, de înrămat icoane, croitorie, broderie, tricotaje, flori artificiale şi covoare. Gospodăria are 80 de hectare de pământ arabil, zestrea maicilor, vie, livadă, păsări, animale, o brutărie proprie, o bolniţăşi o mică pădure de salcâmi. Din 1996 mănăstirea are încalzire centrală cu gaze naturale.

Pr. Rareș Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook