Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Luni, 2 august 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, 14 copii din Parohia Brăhășești 2, județul Galaţi, însoțiți de preotul paroh Cătălin Tudose și câteva cadre didactice, au participat la o tabără de vară organizată în cadrul Mănăstirii Toflea.

Întâlnirea recreativă de la Mănăstirea Toflea din nordul județului Galaţi a constituit pentru participanți un bun prilej de a se bucura de frumusețea locurilor, de cadrul natural al pădurii, de parcul mănăstirii frumos amenajat și plin cu flori multicolore, precum și de chipurile sfinților care prind contur în noua biserică ștefaniană.

Activitățile desfășurate au cuprins jocuri creative și recreative, cântece și multa voie bună, iar socializarea a avut ca rezultat crearea de noi relații de prietenie între copii.

Cuvântul duhovnicesc al părintelui Teoctist din cadrul acestei vetre monahale i-a animat pe copii îndemnându-i la rugăciune și la săvârșirea faptelor bune.

La final, copiii au primit o gustare în trapeza mănăstirii și apoi au mers în sfântul locaș pentru a mulțumi lui Dumnezeu pentru această zi binecuvântată petrecută la steașina Bisericii.

Astfel de activități pentru copii și tineri continuă în Eparhia Dunării de Jos pe tot parcursul verii.

Pr. Rareș Bucur

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook