Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În ajunul Praznicului Adormirii Maicii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos s-a aflat în nordul judeţului Galaţi, după tradiţie la Mănăstirea Adam, închinată Maicii Domnului.

Spre bucuria, evlavia și binecuvântarea credincioșilor care nu au reușit să ajungă la Mănăstirea Adam, în zilele premergătoare acestei mari sărbători, la inițiativa chiriarhului Dunării de Jos, Icoana Maicii Domnului de la Adam a fost în procesiune la mai multe așezăminte monahale și parohii din județul Galați.

La ceas de seară, la altarul de vară al mănăstirii, în faţa Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, ierarhul Dunării de Jos împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi a oficiat slujba Privegherii, urmată de săvârşirea Prohodului Maicii Domnului.

Cântarea prohodului a fost susţinută de slujitori ai Sfintelor Altare din Protopopiatul Târgu Bujor, monahii, numeroși pelerini şi copii îmbrăcaţi în costume tradiţionale româneşti, care au dorit, din tot sufletul să o preacinstească pe Cea căreia i se mai spune şi „Sfânta de la Adam“.

Însoţit de mulțimea credincioşilor, Înaltpreasfinția Sa a purtat în procesiune Epitaful Maicii Domnului în jurul bisericii acestei mănăstiri.

Foarte mulţi credincioşi au venit ei la Mănăstirea Adam pentru a se închina şi a se ruga în faţa acestei Icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

În cuvântul de învăţătură, chiriarhul Dunării de Jos a vorbit celor prezenţi despre Praznicul Adormirii Maicii Domnului, evidențiind evlavia pe care credincioşii, între care foarte mulți tineri și copii, o au față de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

La final, Părintele Arhiepiscop a citit rugăciunile de seară, după care, toţi cei prezenţi s-au închinat la sfânta icoană făcătoare de minuni, cântând imne Maicii Domnului şi având în mâini lumânări aprinse.

Pr. Rareș Bucur

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook