Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În zilele de 30 și 31 august, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, în Parohia Vameș din județul Galați s-a desfășurat, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Dimitrie Luchian“ și Consiliul Local Piscu, ediția a II-a, a Taberei de vară intitulată „Credință, sport și comuniune".

Tabăra s-a adresat copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani.

La activități au participat, pe lângă copiii acestei parohii, și copiii grupurilor catehetice din parohiile Namoloasa Sat, Pechea II, Tudor Vladimirescu și Umbrărești.

Tabăra a debutat în dimineața zilei de 30 august, cu participarea tinerilor la Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului“ din localitatea Vameș.

Întrucât peste doar câteva zile va începe un nou an școlar, preoții de la parohiile participante au rostit și câteva rugăciuni speciale pentru elevi și profesori.

În prima zi de tabără, s-au desfășurat probele pe echipe: jocuri, ștafete și fotbal, iar în a doua zi, s-au derulat probe de atletism și sah.

Pe toată durata probelor, copiii au dat dovadă de multa implicare, s-au bucurat de competiție, și-au încurajat favoriții și la final, toate echipele, în funcție de clasament, au fost răsplătite cu trofee, diplome și dulciuri.

La aceste activități au participat peste 150 de tineri din cele cinci parohii menționate.

La sfârșitul taberei, cei prezenți au vizitat muzeul parohial, unde au putut admira obiecte vechi din zona Covurluiului.

Toți cei prezenți au fost încântați de programul taberei, au legat prietenii și și-au exprimat dorința de a participa și la următoarele activități organizate.

Valoarea premiilor și darurilor oferite cu acest prilej a fost de 1500 de lei, sumă provenită din donații ale credincioșilor din parohia Vameș.

Pr. Rareș Bucur

Pr. Petrea Dumitru

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook